(VIDEO) Vicepreședintele CJ Hunedoara, Ion Bădin, atac la adresa jurnalistei Ramona Roșulescu. Dezvăluirile pe tema abuzurilor comise în cazul fostului director al Teatrului din Petroșani, greu de digerat

Ieșire impardonabilă a vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Ion Bădin, la înscăunarea noului manager interimar al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani. Jurnalist cu peste 40 de ani de experiență, acesta și-a atacat o fostă colegă.   

Ion Bădin s-a aflat la Petroșani, pentru a-l instala ca manager interimar al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” pe Cosmin Vasile, fost director tehnic al Pirmăriei Municipiului Deva. Vicepreședintele CJ a făcut o declarație de presă, iar la final a lansat o serie de critici la adresa jurnalistei Ramona Roșulescu, redactor al publicației Gazeta de Dimineață. Totodată, a emis judecăți de valoare despre un reportaj realizat de televiziunea de stat, în care sunt prezentate neregulile din perioada în care Teatrul din Petroșani era condus de actrița Nicoleta Bolcă. Reportaj în care Ramona Roșulescu se numără printre intervievați. 

„Ca și o completare, aș vrea să vă spun că am văzut aseară o emisiune, pe un post național de televiziune și nu cred că doamna Roșulescu este singurul ziarist din Valea Jiului care poate să dea relații într-o astfel de emisiune sau cel mai corect ziarist din Valea Jiului. Dar asta este o altă problemă”, a afirmat Bădin, de față cu jurnalista Ramona Roșulescu. Aceasta a încercat să-i adreseze întrebări, însă vicele de la județ i-a întors spatele și a refuzat să-i dea un răspuns. 

În urma acestei confruntări, Ramona Roșulescu a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care vorbește despre abuzuri comise de reprezentanții CJ Hunedoara. 

„Trebuie să ştiți niste detalii de culise. Nu m-am plâns niciodată şi nu am cerut ajutor nimănui niciodată. Dimensiunea abuzurilor din județul Hunedoara au atins cote alarmante. GDD nu este invitată la acțiunile CJ Hunedoara de 3 ani, pentru că eu adresez întrebări. Nu tac la declarațiile lor. Asta trebuie să fac. TOT, dar ABSOLUT TOT ce am scris în GDD pot proba. Astăzi, am trăit EVENTUL. Vicepeşedintele CJ Hunedoara, Ioan Bădin, mi-a pus etichetă. Sunt cam incompetentă. Nu aveam dreptul să vorbesc la TVR. Repet, eu cu documente pentru fiecare cuvânt rostit. Aveți proba mai jos. GDD vă va prezenta mâine o întreagă emisiune cu șarada şi cu adevărata practică a acestor domni, plătiți din banii hunedorenilor. Domni care fac ce vor. Ştiți cum zic, nimeni niciodată nu și-a permis un asemenea nivel de abuz în Hunedoara. Devine o luptă ceea ce fac eu, nu o meserie. Am ajuns în situația în care să spun trist că presa din Hunedoara este presă la stăpân... Nimeni nu mai vrea să vadă acte sau să citească legea... Eu duc lupta. Repet, o duc pentru că asta ştiu să fac, dar e totul prea mult. SIMT ca nu mai e meserie. E un abuz grosolan în care ei își permit să îmi încalce dreptul de a practica meseria. Ei fac nişte abuzuri fără limite. Și asta pentru că organele statului au ignorat toate probele prezentate de mine. Mâine îi fac plângere domnului Bădin, vicepreşedinte al CJ Hunedoara. Ceea ce vreau să ştiți este că nu e lupta mea. De rezultatul luptei mele beneficiați toți hunedorenii care vreți să trăiți pe aici. Nu mă obligă nimic şi nimeni să fac asta. E alegerea mea. Dar nici nu aveți dreptul să vă mai plângeți pe la colturi că ați fost abuzați. Angajații CJ Hunedoara, se aude? Angajații SJU Deva sunteți pe recepție? APAPROD, domnule Victor Arion, ştiți ce vi se pregăteşte, nu? Haideți... Alegeți să îi credeți... Ei trăiesc bine”, a scris Ramona Roșulescu. 

În ultimele luni, Ramona Roșulescu a publicat o serie de anchete de presă, bazate pe documente, în care a descris fraudele care s-au făcut la teatrul petroșănean în epoca Bolcă. Fraude care au fost constatate într-un audit realizat de CJ Hunedoara în 2017. Audit pe care s-a așternut praful. În paralel, aceasta a dezvăluit și abuzurile comise de reprezentanții CJ Hunedoara la adresa fostului manager al Teatrului din Petroșani, actorul Cosmin Rădescu. Totul pentru a-l demite din funcție, deoarece Rădescu a încercat să facă lumină în matrapazlâcurile comise de predecesoarea sa.

Citește și: Managerul Teatrului Dramatic din Petroșani, la un pas de mazilire. „Este o răfuială a lui Costel Avram și Dan Daniel cu mine”

La rândul său, Cosmin Rădescu a vorbit de nenumărate ori despre modul în care se încearcă mazilirea sa de către unii reprezentanți ai CJ Hunedoara. Rădescu i-a adresat mesaje și președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, în care a arătat că s-a încălcat procedura de evaluare a activității sale de manager. De partea cealaltă, recte a CJ Hunedoara, a fost o liniște totală. Reprezentanții administrației județene nu au cerut vreun drept la replică la anchetele publicate de Roșulescu și nu au dat vreun răspuns la apelurile publice ale fostului manager al teatrului. 

Contactat de Ziar de Hunedoara, Ion Bădin a explicat că nu i-a adresat critici colegei sale, ci doar a afirmat că Ramona Roșulescu nu este singura ziaristă din Valea Jiului care cunoaște situația teatrului. Prin urmare, nu era singura care trebuia să fie intervievată în reprotajul realizat de postul național de televiziune, a spus Bădin. 

„În emisiunea «Dosar de România», numai ei i s-a luat interviu de către Butaru. Sunt atâția ziariști care cunosc situația teatrului. Că dânsa are, poate, un parti-pris, că iese tot timpul în apărarea lui Rădescu și nu e contra lui Rădescu, când nu se prezintă la aceste interviuri (n. r. evaluarea activității de manager) și le-a ocolit trei ani... Nu spune nimic despre comportamentul domnului Rădescu vizavi de evaluarea activității de manager. 

Strict despre ceea ce i-am spus doamnei Roșulescu, interpretați-o corect. Am spus că nu este singura care cunoaște problemele teatrului. Acesta a fost punctul meu de verere. Dacă dumneavoastră îi dați o altă interpretare... Văd că vă interesează foarte mult colega dumneavoastră. Eu nu am făcut-o incompetentă, am spus clar că în acea emisiune a fost singura la care i s-a luat interviu despre situația teatrului din Petroșani. Erau și alți ziariști competenți la care li se putea cere părerea, nu la unul singur”, a afirmat vicepreședintele CJ Hunedoara. 

Teatrul Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara. 

Reportajul despre neregulile financiare de la Teatrul din Petroșani: 

Adauga comentariu