(VIDEO) Șoseaua de centură a municipiului Petroșani, distrusă în urma ploilor abundente

Ploile abundente de sâmbătă seara, 26 septembrie, au creat pagube în municipiul Petroșani. Drumul Naţional 66 A, şoseaua de centură a municipiului, a cedat din cauza infiiltraţiilor de apă. De asemenea, s-au înregistrat inundaţii la blocurile de pe Aleea Muncii şi la mai multe gospodării din cartierul Aeroport.

„Inundarea imobilelor s-a produs ca urmare a suprasolicitării sistemului de canalizare ce nu a făcut faţă cantităţilor însemnate de precipitaţii”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. 

Din cauza inundaţiilor, pe Drumul Naţional 66 A, la ieşirea din municipiul Petroşani s-au înregistrat surpări, pe un segment de cel puţin 20 de metri, ca efect al infiltrării apei de ploaie sub covorul asfaltic, a informat ISU Hunedoara.
„În urma ploilor abundente înregistrate în ultimele ore în Valea Jiului, din cauza suprasolicitării, o parte a sistemului de canalizare administrat de APASERV VALEA JIULUI, nu a făcut faţă cantităţilor însemnate de precipitaţii şi a cedat. În urma primelor evaluări ale Detaşamentului de pompieri Petroşani, din cadrul ISU Hunedoara, sunt inundate 8 gospodării de pe strada Radu Şapcă din cartierul Aeroport şi 7 garsoniere aflate într-un bloc de pe Aleea Muncii din Vulcan. Potrivit reprezentanţilor operatorului de apă se înregistrează probleme şi la staţia de tratare care deserveşte Petrila şi o parte a municipiului Petroşani. De asemenea, DN 66 A la ieşirea din municipiul Petroşani a suferit surpări, pe un segment de aproximativ 20 de metri, în dreptul stadionului JIUL, ca efect al infiltrării apei de ploaie, din reţeaua de canalizare, sub covorul asfaltic. Circulaţia pe acest tronson se desfăşoară cu restricţii şi este supravegheată de Poliţia Rutieră din Petroşani”, a informat Prefectura Județului Hunedoara. 

 

 

Adauga comentariu