(VIDEO) Ploile continuă să facă prăpăd în județ. Zeci de gospodării inundate, după precipitațiile de noaptea trecută

Ploile din ultimele 24 de ore au făcut ravagii în zona orașului Călan. Zeci de gospodării au fost inundate, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea apei. Și în localități din zona Orăștiei mai multe gospodării au fost inundate.

La aceste ore, pompierii hunedoreni sunt pe teren pentru a înlătura efectele inundațiilor. 

„Intervențiile pentru înlăturarea efectelor negative, urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice înregistrate în data de 24 iunie și din noaptea de 24 spre 25 iunie, continuă și în această zi. Peste 40 de pompieri militari intervin în localitățile Bățălar, Streisângeorgiu, Aurel Vlaicu și Râu Mic pentru evacuarea apei din peste 40 de gospodării ale populației aflate în zonele afectate. Drumul județean 668 care face legătura dintre localitățile Streisângeorgiu și Bățălar rămâne impracticabil pe ambele sensuri, fiind blocat pentru formarea unei breșe de scurgere pentru evacuarea apei din zona inundată”, a transmis ISU Hunedoara.  

Adauga comentariu