(VIDEO) Percheziții matinale la Geoagiu. Tânăr săltat cu mascații din casă, după ce l-a agresat pe un vecin

Un tânăr de 22 de ani din Geoagiu a intrat în vizorul polițiștilor, dupăce l-a agresat pe un vecin de-al său, un bărbat în vârstă de 54 de ani. Incidentul s-a petrecut în trafic, în data de 31 august, pe raza orașului Geoagiu. Agresorul l-ar fi blocat  pe vecinul său cu autoturismul, pe șosea. Apoi, a lovit cu o bâtă geamul mașinii vecinului său, acesta fiind rănit e cioburile rezultate din spargerea geamului. Tânărul a fost ridicat de mascați, în urma unei percheziții domiciliare, de unde au fost ridicate și probe utile în dosar. 

„La data de 31 august, în jurul orei 10:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Geoagiu au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor, din Geoagiu, a fost oprit și agresat de un tânăr, care i-a avariat maşina.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul se deplasa din direcția Geoagiu-Băi către Gelmar, iar un autoturism i-a blocat continuarea deplasării, după care conducătorul autoturismului respectiv a coborât din mașină şi a lovit cu o bâtă geamul portierei dreapta-față, cioburile rezultate din spargerea geamului provocându-i bărbatului de 54 de ani răni ușoare la mâna stângă”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii au deschis în acest caz dosar penal pentru distrugere, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma cercetărilor s-a stabilit că persoana bănuită de comiterea faptelor este un tânăr de 22 de ani, din Geoagiu, vecin al bărbatului agresat, cu care acesta se afla în conflict. 

„În cursul zilei de ieri, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziție la domiciliul tânărului, unde au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă ce vor fi evaluate, în cadrul dosarului de cercetare penală. 

Totodată, față de tânăr, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, în vederea luării măsurilor legale”, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara. 

Adauga comentariu