(VIDEO) Individul din Hunedoara care a agresat un copil la locul de joacă, dus în arest. Băiatul se află în spital cu fractură craniană

Bărbatul din Hunedoara care a trântit la pământ un copil de 13 ani, la un loc de joacă, a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost depus într-o celulă din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. În cursul zilei de azi, bărbatul va fi dus în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă. Dosarul de cercetare penală este coordonat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara. 

Copilul de 13 ani se află în spital sub supraveghere medicală. Potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara, băiatul are o fractură craniană, în zona occipitală. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Deva, acolo unde a fost internat, au declarat că starea copilului este stabilă. 

„Pacientul este stabil, fiind internat la Secția de Chirurgie Pediatrică, cu o fractură a osul occipital. Urmează să fie transferat pe Secția de Neurochirurgie. Copilul nu are nevoie de operație, aceasta fiind și opinia medicilor din Timișoara. Pacientul a suferit o pierdere de cunoștință, cu amnezie retrogradă, în sensul în care nu-și amintea ce s-a întâmplat. Acum starea lui este una bună și va rămâne sub supraveghere medicală”, a declarat medicul Lucian Miron, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Deva.  

Individul din Hunedoara va fi cercetat penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și violență în familie. Deocamdată, medicii legiști nu s-au pronunțat cu privire la starea de sănătate a copilului și dacă, în urma agresiunii, viața i-a fost pusă în pericol. În cazul în care medicii legiști vor stabili că viața copilului a fost pusă în pericol, faptele din dosar vor fi reîncadrate, infracțiunea de care va fi acuzat bărbatul fiind de tentativă de omor. Copilul de 13 ani este nepotul bărbatului. 

Adauga comentariu