(VIDEO) Gropi acoperite de localnici, la Orăștie. Pentru că primăria nu a luat măsuri, oamenii au acționat din proprie inițiativă. Edilul spune că e vorba despre campanie electorală

Au luat lopețile în mâini și au făcut treaba pe care trebuia să o facă primăria. Trei oameni care locuiesc în municipiul Orăștie au astupat gropile care au apărut în asfalt, după o lucrare la canalizarea orașului. Sătui să își distrugă mașinile, localnicii au trecut la treabă.

 „Vă invit, domnu Bălan și domnu Țambă, vă invit și pe dumneavoastră să circulați mai des pe drumul ăsta. Ca să schimbați și voi la mașini telescoape, să schimbați rulmenți... Vă invit! Ați zis că veniți, veniți, reparați drumul”, spune unul dintre oameni.

Oamenii spun că situația trenează de șapte luni.

„Nu știu exact să vă spun ce a fost băgat, curentul, apa... de mai bine de șapte luni. Am fost și la primărie, am spus problema, nemulțumirea... Au spus: ok, se rezolvă. Au venit după câteva zile, ne-au închis gura cu niște pământ. Exact ce am făcut noi acum, au făcut și ei. L-au tasat puțin, și după două trei zile, groapa a fost înapoi”, susține, pentru „Ziar de Hunedoara”, Andrei Barstan.

Primarul municipiului Orăștie nu consideră că problema este atât de gravă. Ba mai mult, este de părere că oamenii au pus mâna pe lopeți, avânt intenția de a-l denigra.

„Campanie electorală! Altă întrebare? (...) Este o groapă, într-adevăr, se lucrează. Este o canalizare la care se lucrează acum, în momentul de față se fac probele tehnologice pentru ea. Dumneavoastră credeți că un constructor, în momentul de față, vine pentru patru metri de asfalt?”, spune primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan.

Potrivit edilului, în această perioadă sunt în pregătire mai multe zone în care vor fi efectuate lucrări de reparații. Printre acestea, se numără și strada pe care localnicii au acoperit gropile cu pietriș. 

 

Adauga comentariu