(VIDEO) Gest inuman al unui bărbat din Mintia. A strivit cu mașina, intenționat, cățelușa vecinilor. „A omorât-o cu bună știință și fără nicio remușcare”

S-a întâmplat în localitatea Mintia, pe strada Izvorului. Un bărbat a strivit cu roțile mașinii, intenționat, cățelușa vecinilor. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere de la casa proprietarilor patrupedului. În imagini se vede cum bărbatul rulează autoturismul în direcția în care era cățelușa, o strivește cu roțile mașinii, apoi, își continuă liniștit drumul. 

„Ieri, în jurul orei 10.20 s-a întâmplat. Noi avem mai mulți câini, pentru că sunt oameni care îi aruncă în zona în care locuim. Cățelușa a scăpat din curte, era cuminte, ascultătoare, dar ieri a ieșit. Ioan Pîrva urcase, mai devreme, cu mașina spre pădure. Nu l-am văzut când s-a întors. Eram în curte, căutam lesa ca să aduc cățelușa, o văzusem întinsă pe iarbă. Am mers după ea și mi-am dat seama că nu mai suflă. L-am chemat pe soțul meu, a luat-o în brațe și ea atârna. Ne-am panicat. I-am spus că am auzit un motor de mașină. Când am derulat imaginile video am văzut cine era. Am mers la el acasă să-l întreb de ce a făcut așa ceva, dar nu a avut remușcări. Se vede în imagini cum a călcat-o intenționat”, a relatat Doina Măgurean, stăpâna cățelușei. 

Femeia a mai explicat că vecinul ei nu știa că este filmat. Aceasta susține că va depune plângere la Poliție și speră că bărbatul va fi tras la răspundere și că nu înțelege gestul lui plin de cruzime. 

„A omorât cățelușa, fiind convins că nu-l vede nimeni. Pe acea porțiune de drum era singur, nu sunt case nici pe o parte, nici pe alta și este clar că a făcut-o intenționat. A omorât-o cățelușa cu bună știință. Ați văzut din filmare că era de talie mică, nu l-a amenințat, nu i-a atacat mașina, nu i-a sărit în față. Cățelușa se ferește și el o calcă, fără nicio remușcare. Dacă era vreun accident, înțelegeam, dar în situația dată nu pot să-l înțeleg”, a spus Doina Măgurean. 

Doina Măgurean ne-a mărturisit că Rosa (foto jos), cățelușa care a fost omorâtă, era preferata familiei. Era foarte înțeleaptă și ascultătoare. Azi, vecinul care a ucis-o, a oprit în dreptul casei ei și i-a spus că îi va cumpăra alt câine. 

În curs de actualizare...

Adauga comentariu