(VIDEO) Caravana protestelor CARTEL ALFA, la Cotroceni. Mesajul dur adresat președintelui României, de către liderul Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara

Caravana protestelor organizată de sindicaliștii de la „Cartel ALFA” a ajuns, astăzi, în fața Palatului Cotroceni.

Cei aproximativ 100 de protestatari au ținut discursuri în fața Administrației prezidențiale și i-au îndemnat la solidaritate pe colegii lor din ramurile economiei reprezentate de sindicat. 

La protest au participat și sindicaliști din județul Hunedoara, în frunte cu Cristian Iștoc, liderul Sindicatului „Solidaritate” Hunedoara și președinte al Uniunii Sindicale Teritoriale "Cartel ALFA" - Filiala HUNEDOARA. În discursul său, angajatul Termocentralei Mintia Cristian Iștoc a subliniat importanța păstrării independenței energetice a statului român, vorbind despre problemele care sunt în sectorul energetic. 

„Vă aduc mesajul de solidaritate de la colegii dumneavoastră din Hunedoara, care sunt alături de voi. Îl salutăm și pe domnul președinte ca să știe că, deși are «Guvernul lui», «Parlamentul lui» și noi avem țara noastră! Bună ziua, domnule președinte! Am venit să vă spunem că noi v-am ales acolo, pe dumneavoastră, pe parlamentari, pe cei care astăzi guvernează țara! Din păcate, o guvernează prost și împotriva interesului național. Să nu uitați că românii vă plătesc și o vor face până într-o zi când vor veni peste voi, ca și în Decembrie '89. Nouă nu ne este frică. Am plecat din Baia Mare în «Caravana Dreptății Sociale». Am venit până în București, alături de colegii din Baia Mare, Satu Mare, Sălaj, Târgu Mureș, din Brașov, Prahova, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Mehedinți. Dacă am uitat pe cineva, să mă ierte. Alături de polițiști, de asistenți medicali, energeticieni. Pentru că pe parcursul caravanei s-a vorbit despre problemele din sănătate, învățământ, poliție, vreau să vă vorbesc despre problemele din energie. Am ajuns să stingem lumina în șase județe din România, pe 8 ianuarie, sistemul energetic a cunoscut cea mai neagră zi din istoria lui. Din 1977, până în 2021, nu am mai avut nicio pană generală de curent. Sunteți la al doilea mandat, domnule președinte și nu ați făcut decât să transformați România dintr-un exportator net de energie electrică, într-un importator. Ați transformat România într-o piață de desfacere pentru orice produs din Uniunea Europeană. Am ajuns, până acolo, că această nenorocire de pandemie ne-a prins fără măști, fără produse sanitare, fără combinezoane pentru asistenții medicali, pentru doctori. Ei au ținut această pandemie, departe de noi, cei care ne aflăm aici. Vom merge, domnule președinte, mai departe, să vă colindăm, chiar dacă nu e Crăciunul. Vom merge pe la partidele care vă susțin, partidele care guvernează această țară sau, mai bine zis, partidele care îngroapă această țară. Nu încercați, domnule președinte, să vă folosiți de această pandemie. Nu încercați să ne spuneți că nu avem voie să protestăm. Ați transformat România într-o țară de sclavi moderni! Salariul minim pe economie este un bacșiș generos pentru o altă țară europeană. Am ajuns să ne umilim în propria țară, pentru că așa vreți dumneavoastră, împreună cu târla care vă ține acolo la putere și care astăzi are majoritate guvernamentală”, a afirmat liderul Sindicatului Solidaritate Hunedoara, la protestul de la Cotroceni. 

„Rușine! Rușine! Rușine să vă fie”, au scandat protestatarii, după ce liderul de sindicat și-a încheiat discursul.

La finalul protestului, sindicaliștii au depus la Administrația Prezidențială un memoriu cu revendicările pe care le au, nefiind invitați la discuții de reprezentanții instituției. 

Caravana protestelor organizată de Uniunea Sindicală „Cartel Alfa” a debutat în 14 ianuarie, având următorul traseu: Baia Mare – Târgu Mureș – Brașov – Ploiești – București (Administrația Prezidențială, Sediu PNL, USR+Plus, UDMR, Ministerul Finanțelor Publice). Decizia de a orgnaiza aceste acțiuni a venit pe fondul analizei situației actuale, a programului de guvernare, a măsurilor luate sau anunțate de actualul Guvern, „care dezavantajează profund și preponderent categoriile de lucrători reprezentate de confederație, și, mai larg, categoriile cele mai sărace ale cetățenilor, a decis declanșarea unui program de acțiuni de protest”, se arată în comunicatul sindicatului. Acțiunile de protest s-au desfășurat cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, în contextul pandemiei de coronavirus. 

Redăm, mai jos, motivele care i-au determinat pe sindicaliști să organizeze acțiuni de stradă: 

„Motivele care stau la baza acestei decizii sunt:

Politica de austeritate în domeniul salarizării. 

  • salariul minim garantat în plată crescut cu doar 41 lei net. În stabilirea acestei modificări arbitrare a salariului minim Guvernul a negat propria formulă de calcul, de asemenea ignorând legislația în vigoare;
  • înghețarea unor drepturi salariale, deși piața muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE, iar în ceea ce privește cosul brut al orei de muncă este la 35% din media UE;
  • înghetarea creșterii pensiilor și lipsa justiției sociale în sistemul de pensii.

Blocarea modificarii actualei Legi a Dialogului social, L62/2011.

  • Deși proiectul de modificare a Legii 62, elaborat cu consultarea partenerilor sociali în ultimii cinci ani se află în faza de raport final, adoptarea ei trenează și nu este asumată de actuala coaliție de guvernare.
  • Lipsa posibilității efective de negociere a contractelor colective de muncă sectoriale sau la nivel național. Blocarea negocierii la nivel de sector în ultimii 10 ani a condus la aplatizarea grilei salariale și alinierea salariilor la nivelul salariului minim sau puțin peste, un nivel care nu permite lucrătorilor un trai demn din munca lor. În distribuția salariilor din România regăsim 1,6 milioane de lucrători cu normă întreagă la nivelul salariului minim, însă ceea ce este și mai îngrijorător, jumătate din totalul lucrătorilor au salarii sub 2.700 lei brut, valoare care depăște cu foarte puțin salariul minim. Negocierea colectivă, prin contractele colective de muncă, este singurul instrument care poate conduce la o așezare echitabilă a salariilor în funcție de calificări, experiență și alte criterii, iar acest instrument este inutilizabil din cauza piedicilor legislative din Legea 62/2011.

Politica fiscală care dezavantajează lucrătorul (43,5% taxe sociale și impozit, față de de 2,45% angajator (pe bază de obligații internaționale)), distribuirea inechitabilă a creșterii economice: 52% către capital și cca 38% către lucrători, cu mult mai jos decât media UE, de 47,8% către lucrători.

Lipsa respectului față de legislația în vigoare a Guvernului și partidelor politice parlamentare din coaliție, ex.:

  • Nerespectarea prevederilor legii coșului minim de trai decent (în declarații și program de guvernare) în stabilirea salariului minim garantat în plată, cât și a prevederilor salariului minim european;
  • Blocarea în Parlament a OUG 79/2017 (transfer taxe de la angajator către lucrător), drept care numeroși angajatori în continuare nu fac modificarea creșterilor salariilor brute. 

 Principalele revendicări pe scurt:

  • Un salariu minim decent;
  • Pensii echitabile;
  • Servicii publice de calitate;
  • Deblocarea negocierii colective;
  • Taxare justă;
  • Aplicarea corectă a legislației;

Și pe timp de pandemie sau criză, toți avem aceleași drepturi!”, se conchide în comunicatul Uniunii SIndicale „Cartel Alfa”. 

Adauga comentariu