USR Deva și-a ales conducerea. Adrian Moldovan este noul președinte al formațiunii politice

Filiala Locala Deva a Uniunii Salvați România și-a ales echipa care va conduce formațiunea politică pentru următorii doi ani. La Deva, USR a obținut locul 2 în alegeri, fiind surclasat de PNL. Liberalii au reușit să câștige peste 26% din sufragii, USR-PLUS 24%, iar PSD 20 de procente. 

Adrian Moldovan a fost ales în funcția de președinte al USR Deva, iar Paul Dan Coste și Florin Cînda sunt cei doi vicepreședinți ai formațiunii politice.

În urma voturilor membrilor prezenți, noua conducere are următoarea componență:

Președinte: Adrian Moldovan
Vicepreședinți:

Florin Cînda
Paul Dan Coste

Birou Local:

Adrian David
Daniel Oancea
Eduard Vandras
Ioan Mirăuță

Comisia de Arbitraj:

Adrian Baciu
Ioan Laszlo
Răzvan Roșca

Cenzor : Liliana Bardan

„Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. E o onoare și, în același timp, o mare responsabilitate. Procentul bun obținut la Deva în alegerile europarlamentare ne obligă să continuăm pe aceeași linie, aceea de a face politică strict în folosul cetățeanului. Vom continua să milităm pentru dezvoltarea orașului, pentru transparență și onestitate în relația cu cetățeanul. Ne așteaptă un an greu, dar ne vom prezenta la alegerile locale de anul viitor cu o echipă puternică, tânără și foarte capabilă, al cărei unic scop va fi acela de a contribui la creșterea calității vieții în orașul nostru, la dezvoltarea acestuia și, implicit, la întoarcerea celor plecați pe alte meleaguri.
Totodată, adresez un îndemn cetățenilor Devei, care simt că nu mai pot sta deoparte, să ni se alăture, să devină membri USR și să muncim împreună pentru Deva. Și noi provenim dintre cetățeni, nu avem nevoie de politică, dar am simțit că politica locală are nevoie de noi. Haideți alături de noi!”, a declarat Adrian Moldovan, președinte USR Deva

 

Adauga comentariu