Un bărbat a murit pe terenul de fotbal, la Hunedoara. Medicii au încercat să-l resusciteze timp de 45 de minute

Un hunedorean de 45 de ani a decedat, pe un teren de mini-fotbal, la Hunedoara. Tragedia s-a petrecut ieri, în jurul orei 21:00, în timpul meciului, de față fiind colegii bărbatului, dar și fiul său. Un pompier care era în timpul liber, i-a făcut manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale, dar fără succes, scrie adevarul.ro. La fața locului a ajuns o ambulanță, medicii constatând că bărbatul se află în stop cardio-respirator. 

„Ambulanţa a fost solicitată să intervină în ajutorul unui bărbat aflat la un teren de sport, căruia i s-a făcut rău în timpul meciului. La sosire, echipajul a găsit pacientul în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare aplicate de martori. S-a continuat resuscitarea, pentru încă 45 de minute, dar, din păcate, fără succes. Victima a fost declarată decedată”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

 

 

Adauga comentariu