Un altfel de candidat. Anamaria Gavrilă intră în competiția electorală pentru Primăria Deva, din partea AUR. Cu un „bagaj” de 15 ani de studii și de muncă în străinătate

Deveanca Anamaria Gavrilă candidează la funcția de primar al Devei din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Are de partea ei tinerețea, entuziasmul, o carieră profesională în străinătate, dar și convingerea fermă că va câștiga bătălia electorală. 

S-a născut în Deva, unde a absolvit Liceul Traian, la profilul de Matematică – Fizică. Și-a continuat studiile la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Economice. În ultimul an de facultate, a plecat cu o bursă Erasmus, în Germania. A rămas trei ani în țara lui Goethe, pentru a se specializa în domeniul investițiilor imobiliare.

Pleacă, apoi, în Marea Britanie, unde va cunoaște o ascensiune profesională remarcabilă. În UK a profesat ca Real estate transaction & Asset manager, timp de șapte ani. Mai exact, a lucrat pentru ceea ce se numesc „Fonduri de investiții imobiliare”. A fost o perioadă în care Anamaria Gavrilă a colaborat cu afaceriști de elită din domeniul imobiliar și a încheiat tranzacții de sute de milioane de euro. Alți patru ani a muncit în Germania, tot în domeniul fondurilor de investiții imobiliare, dar și pentru un proiect de start-up tehnologic.

Născută într-o familie obișnuită, din Deva, Anamaria a crescut cu dorul tatălui plecat la muncă în străinătate. Tocmai de aceea, nu s-a desprins de tot de țara în care a văzut lumina zilei.

„Eu niciodată nu m-am distanțat de România. La fiecare câteva luni veneam acasă. Nu am simțit niciodată că am plecat. Nu mi-am schimbat pașaportul, deși puteam să obțin cetățenie engleză. Nu am simțit că ar trebui să fac acest lucru”, a mărturisit deveanca.

Despre AUR a aflat din mediul on-line. A intrat pe site-ul partidului și a descoperit o secțiune unde se pot înscrie persoanele care doresc să candideze la alegerile locale. Ceea ce a și făcut. Iar candidatura la primăria orașului în care s-a născut o vede ca pe o posibilitate de a da oamenilor ceea ce a acumulat în toți anii ei de muncă și de studii.

„Când ai ajuns la un nivel în care ai anumite resurse, trebuie să le răspândești în jurul tău. Trebuie să folosești ceea ce ai tu, ceea ce știi tu, ca să adaugi valoare altor oameni, altor situații. Doar așa devii un om împlinit. Nu poți să acumulezi o viață întreagă doar pentru tine”, a spus Anamaria.

„Iubesc Deva, oamenii din acest oraș, istoria acestor locuri. Dar pentru Deva nu s-au făcut proiecte importante, care să transforme localitatea într-o putere economică. Nu sunt locuri de muncă. Oamenii lucrează la o fabrică - două și le este frică să-și piardă job-ul, pentru că altul nu mai găsesc. Trebuie să creăm niște alternative, niște alternative corecte. Știu că e greu. Știu că sună politic, dar aceasta este viziunea mea. Sună frumos când spunem că românii ar trebui să se întoarcă acasă, dar trebuie să se întoarcă cu siguranța că au un loc de muncă și o viață bună pentru copiii lor”, a precizat candidata AUR la Primăria Devei.

 

Adauga comentariu