Trei bărbați din Vulcan au fost reținuți, după ce au dat o spargere la un magazin sătesc. Ar fi creat o pagubă de aproape 30.000 de lei

Trei bărbați din Lulcan au fost reținuți de polițiști, fiind bănuiți că au dat o spargere la un magazin din Certeju de Sus. Autorii faptei ar fi furat din magazin bani și țigări, valoarea prejudiciului ajungând la 30.000 de lei. Spargerea ar fi avut loc în noaptea de 6 spre 7 noiembrie. 

„Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șoimuș au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că, în noaptea de 6 spre 7 octombrie, autori necunoscuți ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul societății comerciale, din comuna Certeju de Sus, de unde ar fi sustras bani și mai multe cartușe cu țigări, cauzând un prejudiciu de peste 26.950 de lei. A fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, iar în urma desfășurării unor activități investigative şi a cinci percheziții domiciliare, la data de 8 noiembrie a.c., poliţiştii au identificat persoanele bănuite”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Cei trei bărbaţi, din municipiul Vulcan, în vârstă de 34, 31 şi 28 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

Adauga comentariu