Trei adolescenți din Deva, condamnați pentru trafic de droguri. Unul dintre ei era elev în clasa a IX-a. Își aranjau întâlnirile cu clienții în localuri, la locuri de joacă pentru copii sau în cimitire

Doi adolescenți și un minor din Deva au fost condamnați într-un dosar de trafic de droguri de risc.

Tribunalul Hunedoara a judecat dosarul în care adolescenții au fost condamnați.

Astfel, Alexandru Andrei a primit doi ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de doi ani. Ionuț-Andrei Muscar a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, cu termen de încercare de doi ani. Inculpatul minor C.L.A.R. s-a ales cu o măsură educativă a supravegherii pe o durată de patru luni. 

În motivarea hotărârii dată de Tribunalul Hunedoara se arată că, începând cu vara anului 2017 până în august 2018, cei trei inculpați au vândut în mod repetat cannabis, la prețuri de 50 - 60 de lei doza. Printre clienții acestora s-au numărat și minori.

„Inculpatul Andrei are 11 clase și este angajat ca barman. Începând cu vara anului 2017 și până în luna august 2018 a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, cu prețul de 50-60 lei/doză, locurile de distribuție fiind locul de muncă, un loc de joacă pentru copii și alte localuri din Deva”, se arată în rechizitoriu.

Anchetatorii au mai precizat că Andrei și-a procurat drogurile de la persoane care nu au fost identificate.

„Inculpatul Muscar are 12 clase, este angajat ca ospătar și a fost consumator de droguri, potrivit declarației date în cursul urmăririi penale”, precizează procurorii.

 Muscar ar fi vândut doze de cannabis mai multor consumatori, dar a fost și sursă de aprovizionare pentru minorul condamnat în dosar. Printre alte locuri în care se întâlnea cu clienții, Muscar își aranja întâlniri în Cimitirul Eroilor din Deva. 

„Martorul S M a declarat în cursul urmăririi penale că și-a cumpărat de la inculpatul Muscar cannabis în vederea consumului propriu de mai multe ori, de la sfârșitul anului 2017 până în luna mai 2018 și se întâlnea cu acesta în spatele Casei de Cultură din municipiul Deva și la Cimitirul Eroilor”, susțin anchetatorii.

Minorul condamnat în dosar era vânzător de droguri dar și consumator, conform propriei lui declarații cuprinse în rechizitoriu. 

„Inculpatul minor CLAR a declarat în cursul urmăririi penale că îl cunoaște pe inculpatul M. de aproximativ 2 ani, s-au împrietenit, au început să consume droguri împreună și că, în ianuarie 2018, inculpatul i-a propus să fie intermediar, în sensul de a vinde doze de cannabis la persoane din anturajul său. Inculpatul CLAR este elev în clasa a IX-a”, se arată în dosar.

Minorul a mai recunoscut că pentru activitatea sa își oprea cannabis pentru consum și îi reveneau și anumite sume de bani din vânzare.

Sursa foto: desprecopii.com

Adauga comentariu