Traian Berbeceanu va fi revocat din funcția de prefect al Capitalei. Postul va reveni unui membru al USR

Traian Berbeceanu va fi revocat din funcția de prefect al Capitalei. Funcția a fost revendicată de USR, în urma negocierilor care au avut loc în alianța de guvernare. 

„Revocarea din funcția de prefect al municipiului București, ca și numirea dealtfel, sunt decizii politice, firești.
Am acceptat acestă funcție în urmă cu trei luni, cu multă bună-credință, într-o perioadă deosebit de complicată.
Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aș fi făcut față fără ajutorul vostru, al bucureștenilor, în primul rând, dar și cu sprijinul total al colegilor din Prefectură și al colaboratorilor din toate instituțiile.
Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR - Plus, să fie unul dedicat total cetățenilor municipiului București, să fie o persoană care să respecte și să aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Să facă numai lucruri bune.
Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!”, a transmis Traian Berbeceanu pe pagina sa de Facebook. 

Traian Berbeceanu a fost numit în funcția de prefect al municipiului București în octombrie 2020, după ce, o perioadă a fost directorul de cabinet al ministrului Afacerilor Interne. Comisarul-șef de poliție a intrat în politică, în vara anului trecut, înscriindu-se în PNL. Traian Berbeceanu nu și-a stabilit alte obiective politice, după ce va fi revocat din funcția de prefect. 

„Se va urma procedura legală, voi fi revocat, postul va fi atribuit USR. Nu am stabilit niciun plan de viitor”, a precizat comisarul-șef pentru Ziar de Hunedoara. 

Adauga comentariu