Termocentrala Mintia se oprește, din nou, din lipsă de cărbune. Șefii CEH, de negăsit. Vina este pusă pe seama minerilor

De astăzi, Termocentrala Mintia se oprește, din nou, din lipsă de cărbune. Anunțul a fost făcut de către conducerea unității. Oprirea activității la termocentrală vine la pachet cu închiderea școlilor din Deva, care depind de agentul termic de la Mintia, și trecerea la învățământul on-line. 

Primarul Municipiului Deva, Florin Oancea, a ținut să precizeze că Termocentrala Mintia nu are cărbune, în condițiile în care, salariile minerilor au fost plătite. 

 „Primăria Deva a plătit toate sumele pentru ter­moficare, nu avem nici o restanţă. În aceste con­diţii, e normal să beneficiezi de serviciul respectiv. Eu am spus adevărul, devenii trebuie să aibă apă caldă şi căldură. Acum, cine e de vină că devenii nu vor avea apă caldă şi căldură? Salariile minerilor sunt achitate la zi”, a declarat primarul Florin Oancea, citat de Mesagerul hunedorean.ro. 

Declarația primarului Devei vine, în contextul în care, pe perioada în care minerii au protestat, blocându-se în subteran, edilul-șef i-a criticat, spunând că minerii nu muncesc suficient, merg în week-end-uri la chefuri și că, din acest motiv, Mintia nu are cărbune. În consecință, nici Deva nu are căldură și apă caldă. Afirmațiile edilului au stârnit un val de revoltă în rândul minerilor, aceștia văzându-se puși în situația de a munci, fără să fie plătiți. 

Șefii societății Complexul Energetic Hunedoara (CEH), în subordinea căreia se află termocentrala și minele de cărbune din Valea Jiului, nu au putut fi contactați pentru a oferi explicații despre lipsa cărbunelui. Nici Samuel Dioane, directorul general al CEH, nici Cristian Roșu, administratorul special al CEH, nu au răspuns la apelurile telefonice. 

Nici șefii din eșalonul doi nu au putut face lumină în această situație, pe motiv că li s-a interzis să dea informații despre companie. 

„De la mine nu puteți obține nicio informație. Noi nu putem da niciun fel de relație, ni s-a interzis prin ordin de serviciu. Este o dispoziție dată de câteva luni, de aproximativ șase luni. Și încălcarea ei aduce penalizări. Singurii în măsură să vă dea informații sunt directorul general și administratorul special”, a declarat Nelu Ardelean, directorul economic al CEH. 

Într-un mesaj transmis pe Facebook, președintele Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara, Cristian Iștoc, a sărit în apărarea colegilor săi și a explicat faptul că Primăria Deva era obligată, prin lege, să asigure confortul termic al cetățenilor. Totodată, liderul sindical amintește că în Portul Constanța există o cantitate de 50.000 de tone de cărbune, cu care s-ar putea asigura funcționarea termocentralei. Totul, însă, stă în pixul ministrului Energiei. 

„Termocentrala Mintia se va opri din nou din cauza lipsei stocului de cărbune. În portul Constanţa există o cantitate de 50.000 tone cărbune de calitate superioară, care a fost contactată încă din 2018.
Pentru că ce e scris în lege trebuie respectat, dar şi pentru că autorităţile locale au dat vina pe salariaţii termocentralei sau pe mineri de fiecare dată când Deva a rămas fără apă caldă şi cărbune, am să postez un extras din legea care obligă primăriile să se îngrijească de confortul termic al cetăţenilor.
Precizez faptul că primăria Deva era obligată să solicite Guvernului încă de la intrarea în iarnă să semneze o garanţie pentru ca stocul din Constanţa să poată fi realizat la Mintia.
De ce au refuzat şi refuză în continuare să solicite această garanţie, e o întrebare la care nu pot răspunde în termeni civilizaţi.
Extras din legea 325/2006
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul energiei termice
Art. 8. - (1) Înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice locale.
(2) În asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică autorităţile administraţiei publice locale au, în principal, următoarele atribuţii:
a) asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică la nivelul unităţilor administrativteritoriale;
b) elaborarea anuală a programului propriu în domeniul energiei termice, corelat cu programul propriu de eficienţă energetică şi aprobat prin hotărâre a consiliului local, judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a asociaţiei de dezvoltare comunitară, după caz;
c) înfiinţarea unui compartiment energetic în cadrul aparatului propriu, în condiţiile legii;
d) aprobarea, în condiţiile legii, în termen de maximum 30 de zile, a propunerilor privind nivelul preţului local al energiei termice către utilizatorii de energie termică, înaintate de către operatorii serviciului;
e) aprobarea, în condiţiile legii, a preţului local pentru populaţie;
f) aprobarea programului de dezvoltare, modernizare şi contorizare a SACET, care trebuie să cuprindă atât surse de finanţare, cât şi termen de finalizare, pe baza datelor furnizate de operatorii serviciului;
g) asigurarea condiţiilor pentru întocmirea studiilor privind evaluarea potenţialului local al resurselor regenerabile de energie şi al studiilor de fezabilitate privind valorificarea acestui potenţial;
h) exercitarea controlului serviciului public de alimentare cu energie termică, în condiţiile legii;
i) stabilirea zonelor unitare de încălzire, pe baza studiilor de fezabilitate privind dezvoltarea regională, aprobate prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a asociaţiei de dezvoltare comunitară, după caz;
j) urmăreşte instituirea de către operatorul serviciului a zonelor de protecţie şi siguranţă a SACET, în condiţiile legii;
k) urmăreşte elaborarea şi aprobarea programelor de contorizare la nivelul branşamentului termic al utilizatorilor de energie termică racordaţi la SACET.
(3) În vederea modernizării şi dezvoltării SACET, în studiile de fezabilitate se analizează şi soluţii de alimentare cu energie termică produsă prin cogenerare de înaltă eficienţă sau prin valorificarea resurselor regenerabile locale”,
a scris Cristian Iștoc pe rețeaua de socializare.

Directorul Termocentralei Mintia, Mircea Birău, a declarat pentru Ziar de Hunedoara, că nu a fost informat pe nicio cale, când va fi asigurat cărbunele necesar. Din acest motiv, nu a putut oferi un orizont de timp pentru când va fi repornită termocentrala, iar municipiul Deva va avea asigurate încălzirea și apa caldă. 

Adauga comentariu