Târgurile de animale rămân închise și în perioada de dinaintea Paștelui. Miei vii vor putea fi cumpărați doar direct de la producători

Organizarea de târguri de animale vii este interzisă și în perioada de dinaintea Paștelui. Interdicția a fost luată de anul trecut din luna august, pentru a împiedica răspândirea virusului pestei porcine.

„Este interzisă comercializarea animalelor vii, din toate speciile, în târguri. Activitatea târgurilor de animale vii este încă interzisă. Nu este vorba despre piețe agroalimentare, ci doar de târguri de animale vii. Acestea au fost interzise încă din august 2018”, a precizat medicul veterinar Leontin Laslău, șef Birou Sănătatea Animalelor din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara. 

Așadar, crescătorii de ovine nu vor putea să comercializeze miei vii, neexistând vreo derogare în acest sens. Reprezentanții DSVSA au precizat că mieii pot fi cumpărați direct de la producător, în condiții prevăzute de lege. 
Prefectul județului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely, a declarat că luni, 15 aprilie, în cadrul Colegiului Prefectural, va discuta despre măsurile care se vor întreprinde în perioada Sărbătorilor Pascale 2019, astfel încât, interesele economice ale producătorilor de ovine să nu fie afectate de aceste măsuri. 

Sursa foto: aradon.ro


Adauga comentariu