Tânăr din Deva, atacat cu bâtele și tâlhărit în plină stradă. Presupușii autori ai faptei au fost reținuți

Un tânăr de 20 de ani, din Deva, a fost tâlhărit, în plină stradă, noaptea trecută. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 01:00, în spatele unui magazin, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Tânărul a fost amenințat și lovit de mai multe persoane, înarmate cu bâte, care i-au sustras telefonul mobil. Jandarmii au fost cei care i-au sărit în ajutor tânărului atacat de cei trei indivizi. 

„Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil, aflați în misiune de patrulare în municipiul Deva, au fost sesizați, în noaptea de 27 spre 28 iulie 2020, în jurul orei 00:42, printr-un apel la numărul de urgență 112, despre faptul că, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din localitate, în spatele unei brutării, are loc o altercație între mai multe persoane. Jandarmii au ajuns în scurt timp la locul indicat, unde au identificat trei tineri, între care o minoră în vârstă de 14 ani, care, înarmați cu bâte, din lemn și una din fier, amenințau un alt tânăr, de 20 de ani. Victima celor trei agresori a precizat că unul dintre aceștia i-au sustras telefonul mobil, pe care jandarmii l-au găsit pe o bancă din apropierea acestora”, a informat Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara. 

Polițiștii au reușit să-i prindă pe presupușii autori ai faptei, iar doi dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore. 

„Poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au luat măsura preventivă a reținerii față de doi tineri bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată. În cursul nopții de 27/28.07.2020, în jurul orei 00:40, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr a fost agresat de mai multe persoane, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, din municipiul Deva, în spatele unui magazin. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că persoana vătămată este un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a fost amenințat și lovit, după care a fost deposedat de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa. Bănuiţi de comiterea faptei sunt trei tineri: unul în vârstă de 24 de ani, din localitatea Certeju de Sus, unul în vârstă de 19 ani, din localitatea Dobra şi minoră de 14 ani, din localitatea Boholt. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată şi au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 ore, față de cei doi tineri, în vârstă de 24 şi de 19 ani”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. 

Cei doi tineri vor fi prezentați magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Adauga comentariu