Sume mici pentru echilibrarea bugetelor locale. Ce primării din județ vor încasa zero lei

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a împărțit banii pentru primării, fiind vorba de sumele alocate pentru echilibrarea bugetelor locale. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate de voturi în ședința ordinară a aleșilor județeni de astăzi. Sumele provin din încasările suplimentare la bugetul de stat pe anul 2018 și nu sunt foarte mari.

Banii sunt destinați achitării datoriilor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Suma totală repartizată către primăriile din județ este de 4,8 milioane de lei. Cei mai mulți bani, circa trei milioane de lei, vor ajunge la primăriile de comună, 650 de mii de lei la cele orășenești și restul banilor au fost destinați primăriilor municipale. Vulcan, Brad și Petroșani vor încasa sumele cele mai mari, între 200.000 și 225.000 de lei. La polul opus, se situează primăriile orașului Uricani, comunelor Bulzeștii de Sus, Certeju de Sus, Mărtinești și Rapoltu Mare care nu vor primi niciun leu. 

Lista cu sumele repartizate de la CJ Hunedoara către primăriile din județ:

 

Adauga comentariu