Ştefan Popa Popa’s expune colecția de lucrări „Ctitorii Marii Uniri” la Deva

Colecția de lucrări întitulată „Ctitorii Marii Uniri” a inegalabilului artist plastic Ștefan Popa Popa’s va fi expusă la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Deschiderea expoziției va avea loc luni, 26 noiembrie, la ora 17.00.

„În anul Centenarului Marii Uniri, cel mai apreciat caricaturist din lume a iniţiat un proiect ambițios: un catalog al personalităţilor care au contribuit la înfăptuirea unităţii statale a românilor şi organizarea unor expoziţii de portrete ale acestora, în mai multe orașe din țară. Expoziţia de la Deva reuneşte peste 25 de lucrări semnate de Ştefan Popa Popa’s – portrete ale celor mai importanți făuritori ai României Mari”, informează Primăria Devei, gazdă a evenimentului. 

„Sunt foarte bucuros că m-am ocupat de cel mai mare proiect derulat cu prilejul sărbătorii Centenarului Marii Uniri. Am realizat portretele tuturor marilor personalități care au participat la acest act și care sunt eroi ai neamului românesc. Pentru că există fotografii foarte proaste din acea epocă, am dorit să reproduc adevăratele figuri ale acestor personalități. Acest proiect este un cadou pe care îl fac românilor, mai ales celor tineri, pentru a cunoaște, prin artă, portretele celor care au avut un rol important în făurirea statului unitar român”, explică Ștefan Popa Popa’s. 

Expoziţia „Ctitorii Marii Uniri” va putea fi vizitată în perioada 26 noiembrie 2018 – 3 decembrie 2018, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00. Intrarea la eveniment este liberă.

Adauga comentariu