Șoferița din Hunedoara, filmată în timp ce conducea pe contrasens, pe autostradă, a fost lăsată fără permis pentru 60 de zile

Hunedoreanca care a condus pe contrasens, pe autostrada dintre Nădlac și Arad, a rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și a fost amendată cu 870 de lei. Femeia de 47 de ani a fost filmată duminică de un alt șofer când circula pe contrasens, iar imaginele au fost postate pe un site de socializare.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei, citat de realitateadearad.ro, „ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale, Biroul Poliției Autostrăzi A1, au demarat verificări în urma cărora a fost identificată conducătoarea auto de 47 de ani, care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 870 lei și totodată i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile”.

Polițiștii atenționează șoferii să fie atenți când se încadrează pe autostradă pentru că asemenea incidente pot genera accidente cu efecte considerabile. În luna iunie a anului trecut, un șofer de 70 de ani, a provocat un accident teribil pe autostrada Deva-Orăștie. Bărbatul a ratat intrarea pe autostradă înspre Alba și a urcat pe contrasens. Patru oameni au murit și alți trei au fost răniți în urma carnagiului. 

Adauga comentariu