Situație gravă, la Deva! Mașinile Brai Căta nu au ieșit azi să ridice gunoaiele. Florin Oancea: „Lucrurile sunt grave!”

Explicație foto: Toate mașinile societății Brai Căta se aflau la bază, în această dimineață

La câteva zile după conferința de presă a primarului Florin Oancea, referitor la firma care efectuează salubrizarea Devei, municipiul reședință de județ se află într-o situație și mai dificilă. În această dimineață, potrivit edilului, nicio mașină de ridicat deșeurile nu a ieșit pe trasee. Angajații primăriei au fost pe teren de la ora 6, pentru a monitoriza activitatea SC Brai Căta, dar niciun utilaj nu a plecat de la bază, până la ora redactării acestei știri, potrivit lui Florin Oancea. 

„Marți, după conferința de presă, toată ziua au lucrat, ieri la fel, dar de astăzi, de la ora 6, când toate mașinile trebuiau să fie pe traseu, nu a mai fost nicio mașină. Toate mașinile sunt la bază. Șoferii au refuzat să mai urce. Sunt și probleme de o altă natură internă. Aceasta este tot problema operatorului și nu a noastră. Lucrurile consider că sunt grave și am avut dreptate când am avut motive de îngrijorare. Nu ne lăsăm până când operatorul își va respecta toate obligațiile. Dacă nu, vom găsi soluții alternative! Nu putem lăsa Deva de izbeliște”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea.

Contactat de „Ziar de Hunedoara”, directorul firmei Brai Căta, Ludovic Vass, susține însă că mașinile sunt pe trasee, chiar dacă pozele arată clar că nu sunt, contrazicându-l pe primarul Florin Oancea.

„Mașiniler sunt pe trasee. E zi liberă, dar avem ieșite deja mașinile. Nu știu de la cine ați înțeles și ce ați înțeles. Mașinile au fost pe trasee de la ora 3, de azi-noapte”, a declarat directorul firmei Brai Căta,  Ludovic Vass. 

Marți, Florin Oancea spunea că, dacă într-o săptămână lucrurile nu vor intra în normal, din punct de vedere al colectării gunoiului, va începe procedurile de ieșire din ADI Deșeuri, cea care a semnat contractul cu Brai Căta, și îi va chema pe deveni la referendum pe tema gunoiului. În aceeași zi, Poliția Locală Deva a amendat societatea cu suma de 20.000 de lei, pentru neridicarea deșeurilor.

 

Comentarii

Alexandra

28.01.2019 08:42
La noi la firma nu or venit din decembrie sa mi ridice gunoiul....nu voi vedea nici o schimbare decat pretul mult mai mare...

Adauga comentariu