În sfârșit, Consiliul Județean Hunedoara va cere scoaterea din fondul forestier a arborilor de la Sarmizegetusa Regia

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a anunțat că va demara procedurile pentru scoaterea din fondul forestier a arborilor aflați în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument aflat în patrimoniul UNESCO. Astăzi, la sediul instituției, a avut loc o întâlnire între conducerea adminsitrației județene și reprezentanți ai Direcției Silvice Hunedoara la care s-a discutat despre pașii care trebuie urmați în acest sens. Necesitatea scoaterii din fondul forestier a arborilor aflați în perimetrul sitului a devenit o măsură urgentă. Este vorba despre copacii care se află pe traseele de vizitare și care pun în pericol atât integritatea monumentelor din sit, cât și siguranța turiștilor.

„S-a convenit ca titularul dreptului de administrare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv CJ Hunedoara, să transmită o solicitare scrisă Direcției Silvice Hunedoara privind scoaterea din fondul forestier a 9,5 hectare din cele 14,3 hectare aflate în această situație. După transmiterea acestei adrese, Direcția Silvică va întocmi documentația pe care o va depune la Regia Națională a Pădurilor Romsilva în vederea eliberării avizului. Acest document va fi depus ulterior la Garda Forestieră Timișoara și apoi la Ministerul Apelor și Pădurilor, în vederea obținerii acordului final”, a informat CJ Hunedoara.

La întâlnire au participat Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara, reprezentanții Serviciului Public Administrare Monumente Istorice, în grija căruia se află situl Sarmizegetusa Regia, directorul Direcției Silvice Hunedoara, ing. Radu Crișan, cu șeful Biroului Tehnic din cadrul Direcției Silvice, ing. Victor Coandă și șeful Ocolului Silvic Grădiște, ing. Nicolae Oproiu. 
Practic, în prezent, la Sarmizegetusa Regia există o dublă administrare, cea a monumentului UNESCO și cea a Romsilva. Arborii seculari din incinta sitului au creat de-a lungul anilor probleme mari. Bolnavi și bătrâni copacii au căzut peste monumente, distrugându-le. Ultimul incident cunoscut a avut loc în noiembrie 2017, când o creangă, grea de aproape o tonă, a căzut peste un zid al cetății dacice și a dislocat 20 de blocuri de piatră. Pagubele create de arborii care au căzut în incinta sitului sunt iremediabile. Scoaterea din fondul forestier a copacilor aflați în incinta cetății dacice s-a discutat de mai multă vreme, doar că s-a întârziat cu punerea în practică a acestei necesități. 

Adauga comentariu