Sentință în dosarul „monstrului din parc”. Ce pedeapsă a primit bărbatul care l-a trântit de pământ pe nepotul său

Individul care l-a trântit de pământ pe nepotul lui, la un loc de joacă din municipiul Hunedoara, a fost condamnat în prima instanță pentru violență în familie. Judecătoria Hunedoara a dat sentința, prin care Alexandru Cobzaru a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare, hotărârea nefiind definitivă. Cobzaru a fost obligat de instanță să-i plătească victimei daune morale în valoare de 500 de lei. În acest caz, bărbatul a fost condamnat pentru că l-a bătut pe fiul concubinei lui. 

„Condamnă pe inculpatul Cobzaru Alexandru la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Admite acţiunea civilă exercitată de procuror în numele persoanei vătămate minore şi obligă pe inculpatul Cobzaru Alexandru să plătească persoanei vătămate despăgubiri civile – daune morale în sumă de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în minuta instanței. 

Pentru agresarea minorului la locul de joacă din parc, Alexandru Cobzaru a fost judecat de Tribunalul Hunedoara într-un alt dosar, acuzațiile fiind de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul a primit o pedeapsă cumulată de trei ani şi două luni de închisoare și a fost obligat să plătească daune morale în valoare de 30.000 de lei familiei victimei, precum şi daune materiale şi cheltuieli de judecată, scrie adevarul.ro. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă. 

Alexandru Cobzaru a șocat o țară întreagă prin gestul său, atunci când l-a trântit de pământ pe nepotul lui, un băiat de 13 ani. Scenele de violență au fost filmate cu telefonul mobil de către copiii care se aflau la locul de joacă. Au fost alertați poliștii, care l-au identificat și reținut pe agresor. Alexandru Cobzaru a fost arestat preventiv, fiind ținut după gratii pe perioada judecării celor două dosare. 

Incidentul a avut loc în data de 7 februarie, după ce fiul lui Alexandru Cobzaru se certase cu nepotul său. Bărbatul l-a trântit pe băiat la pământ, apoi a plecat de la locul de joacă. După ce a fost reținut, anchetatorii au aflat că bărbatul l-a agresat și pe fiul concubinei lui, fiind deschis dosarul de violență în familie, dosar în care s-a judecat la Judecătoria Hunedoara. 

 

Adauga comentariu