Răsturnare de situație în cazul dosarului de crimă de la Simeria. Medicii legiști au constatat că femeia nu a fost omorâtă în bătaie

Ancheta în cazul femeii decedate ieri, în orașul Simeria, a luat o altă turnură. Inițial, oamenii legii au deschis dosar de omor, presupunând că femeia a fost ucisă în bătaie de către concubinul ei, un bărbat în vârstă de 67 de ani. În urma necropsiei, medicii legiști au stabilit că alta a fost cauza morții. Femeia ar fi decedat din cauză că suferea de pancreatită acută hemoragică. Astfel, bărbatul de 67 de ani scapă de acuzația că ar fi omorât-o pe femeie și rămâne cu acuzația de lovituri aplicate unui membru de familie. 

„Cauza morții persoanei de sex feminin nu este aceea de lovituri aplicate unui membru de familie cu un corp contondent, ci o pancreatită acută hemoragică. Pe cale de consecință, a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de omor asupra unui membru de familie, în infracțiunea de lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie. Urmare a schimbării încadrării juridice, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Din câte cunoaștem noi, autorul faptei a fost reținut de către organele de poliție”, a declarat procurorul Ionela Draia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. 

Bărbatul ar putea fi dus astăzi, la Judecătoria Deva, cu propunere de arestare preventivă. 

Reamintim că ieri, vecinii bărbatului de 67 de ani, din Simeria, au sunat la poliție, după ce l-au văzut pe acesta în curte, beat și cu urme de sânge pe haine. Polițiștii și procurorii au venit la domiciliul bărbatului unde au descoperit cadavrul concubinei. Prima concluzie a anchetatorilor a fost că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul i-a aplicat câteva lovituri cu bâta femeii, provocându-i decesul. 

Citește și: BREAKING NEWS. Crimă în orașul Simeria. Un bărbat și-ar fi omorât concubina cu lovituri cu bâta

Adauga comentariu