Prins în flagrant de polițiștii locali din Deva, în timp ce arunca deșeuri provenite din demolări. Șoferul camionetei a primit o amendă piperată

Un echipaj al Poliției Locale Deva a surprins în flagrant, miercuri, 21 aprilie 2021, un bărbat care arunca moloz și alte deșeuri provenite din lucrări de construcții pe un teren aflat în apropierea gropii de gunoi a municipiului Deva.

Deșeurile aparțineau unei firme care a încercat să scape de acestea abandonându-le la marginea municipiului Deva. Bărbatul, domiciliat în comuna Pui, a fost amendat cu suma de 5.000 lei de către polițiștii locali. Oamenii legii au anunțat și Garda Națională de Mediu Hunedoara, care a venit la fața locului și i-a aplicat bărbatului o amendă de 30.000 de lei și a confiscat autoutilitara care face obiectul contravenției. Molozul provenit din amenajări interioare a fost încărcat și dus la un centru specializat în depozitarea și reciclarea acestor deșeuri. Polițiștii locali supraveghează zonele din municipiul Deva unde au informații că se depozitează frecvent deșeuri din construcții de către persoane sau firme care nu încheie contracte cu societăți autorizate și specializate în colectarea și transportul acestui tip de deșeuri.

Adauga comentariu