Prefectul județului Hunedoara, vizită neanunțată la centrul de vaccinare din Petroșani. Peste 10.000 de hunedoreni s-au imunizat împotriva virusului SARS-Cov-2

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a făcut o vizită neanunțată la centrul de vaccinare anti-Covid, din Petroșani. Acesta a verificat modul în care decurge activitatea centrului, dacă se respectă ordinea programărilor și condițiile în care sunt primite persoanele care se vaccinează. 

„Centrul de vaccinare din Petroșani, amenajat în sala de sport a Școlii generale nr. 7, își desfășoară activitatea medicală cu respectarea tuturor condițiilor sanitare și a reglementărilor stabilite de autorități privind deservirea populației. 

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a verificat în această după amiază, fără a-i anunța pe responsabilii centrului, modul în care este administrat centrul de vaccinare, condițiile în care sunt primiți cei care se vaccinează conform programărilor și a dorit să afle care sunt cerințele logistice ale cadrelor medicale pentru o mai bună îndeplinire a actului medical. 

Astfel, în urma solicitărilor primite, prefectul a făcut deja demersuri pentru ca unitatea de vaccinare din Petroșani să fie dotată cu un scaun special pentru persoane cu nevoi speciale și cu un număr suplimentar de obiecte de mobilier. 

Prefectul județului le-a mulțumit cadrelor medicale pentru implicare și bună organizare dar și pentru activitatea pe care o desfășoară, 12 ore zilnic, mai ales în condițiile în care centrul de la Petroșani asigură vaccinarea pentru o mare parte din locuitorii Văii Jiului”, a informat Prefectura Hunedoara. 

Centrul de vaccinare din Petroșani a ajuns în atenția publică, după ce 60 de doze de vaccin nu au fost păstrate corespunzător. Fiolele au fost depozitate în congelator, deși trebuiau păstrate la o temperatură mai mică decât cea de îngheț. Astfel, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a dispus distrugerea flacoanelor cu vaccin. Incidentul s-a petrecut chiar în primele zile de la deschiderea centrului, odată cu demararea etapei a doua de vaccinare. 

Acum, în județul Hunedoara, sunt deschise trei centre de vaccinare pentru etapa a doua a campaniei, urmând ca până în 8 februarie să mai fie active încă trei centre, în localități care vor fi stabilite în următoarele zile, în funcție de zonă, de populația deservită și de numărul de doze de vaccin care vor fi repartizate județului.

Totodată, sub coordonarea DSP Hunedoara, sunt active echipe mobile de vaccinare pentru centrele rezidențiale și pentru persoanele care nu se pot deplasa pentru a fi vaccinate. Până acum, în județul Hunedoara au fost vaccinate peste 10.000 de persoane, au precizat reprezentanții Prefecturii Hunedoara. 

 

Adauga comentariu