Petroșăneanul care a violat o copilă de 11 ani rămâne în arest. Decizia magistraților este definitivă

Individul din Petroșani care a violat-o și șantajat-o pe fiica vecinei, o copilă de doar 11 ani, rămâne în spatele gratiilor. Tribunalul Hunedoara i-a respins astăzi contestație lui Petru Rafan, față de decizia dată de Judecătoria Petroșani, în baza căriea bărbatul a fost arestat preventiv. Hotărârea Tribunalului Huendoara este defintivă.

„Respinge contestaţia formulată de inculpatul Rafan Petru împotriva încheierii penale NR.125/CC/2020 din data de 13.02.2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Petroşani, judeţul Hunedoara. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20 februarie 2020”, se arată în hotărârea tribunalului. 

Petru Rafan, în vârstă de 45 de ani, este acuzat că a violat o minoră de 11 ani, fiica vecinei acestuia. Mama fetiţei susţine că a fost şi ea obligată de individ să întreţină relaţii sexuale cu el. Femeia a spus că Rafan avea înregistrări cu fiica ei și o șantaja că le va face publice, dacă fata îi va spune ei sau altor persoane despre relatiile sexuale. Rafan a fost ridicat de la domiciliu, în noaptea de 12 februarie. A fost dus la Poliție pentru audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore și arestat preventiv. 

Adauga comentariu