Petiții on-line împotriva închiderii Centrelor de Urgență de la Ilia și Călan. Ce explicații oferă reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara despre situația punctelor medicale

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva are în plan transformarea punctelor de urgență din Ilia și Călan, în centre de permanență. Mai precis, cele două unități de primiri urgențe ar urma să funcționeze în regim de cabinete medicale cu medici de familie. 

Într-o adresă transmisă de SJU Deva către primăriile din cele două localități, se arată că transformarea punctelor de urgență este necesară pentru a putea asigura gărzile cu medici pe ambulanța de terepie intensiva din cadrul SMURD. Totodată, conducerea spitalului din Deva a explicat că unitățile de urgență din Ilia și Călan nu sunt necesare, deoarece pacienții care ajung acolo sunt direcționați către alte spitale mai mari. 

Împotriva acestor decizii au fost inițiate petiții on-line, atât în cazul urgenței de la Ilia, cât și a celei de la Călan. În petiția întitulată: „STOP DESFIINȚĂRII UPU ILIA”, se precizează că de serviciile acestei unități medicale beneficiază peste 15.000 de oameni din localitățile Ilia, Vorța, Gurasada, Burjuc, Zam, Dobra, Lăpugiu de Jos, Bătrâna precum și victimele accidentelor rutiere de pe DN 7, DN 68 și autostradă. Petiția a reușit să adune peste 400 de semnături. 

„U.P.U Ilia deservește 15 mii de persoane adică zona de vest a Judetului Hunedoara. Loviți de această dorință de desființare pornită din cadrul Spitalului Județean Deva, aflat în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, al cărui  președinte este Laurențiu Nistor, sunt cetățenii comunelor: Ilia, Vorța, Gurasada, Burjuc, Zam, Dobra, Lăpugiu de Jos, Bătrâna precum și victimele accidentelor rutiere de pe DN 7, DN 68 și autostradă. Vă rugăm să ne sprijiniți prin semnarea acestei petițiii”, de menționează în textul petiției. 

Vezi petiția aici: STOP DESFIINȚĂRII U.P.U ILIA!

Același număr de persoane, respectiv 15.000, ar fi afectate de închiderea UPU Călan. Și în acest caz a fost inițiată o petiție, care a adunat aproape 200 de semnături. 

Vezi petiția aici: NU ÎNCHIDEȚI URGENȚA (U.P.U.) CĂLAN!!!

Contactat pentru un punct de vedere pe tema închiderii celor două unități de urgență, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a declarat că este total împotriva acestor măsuri. 

„Eu îmi doresc și la Ilia și la Călan să avem centre de primiri urgențe, să nu le transformăm. Niciodată nu am auzit de transformarea celor două puncte de urgență, în centre cu medici de familie. Și nu am fost de acord niciodată. Medicii de familie au cu totul și cu totul alte atribuții. Am scos la concurs de mai multe ori posturi de medic de urgență și nu s-a prezentat nimeni. La Ilia este cea mai intens circulată zonă, pentru că este nodul de la autostradă și pe acolo vine tot traficul din vestul țării. Nu voi accepta niciodată să transformăm Urgența de la Ilia și de la Călan și să angajăm medici de familie”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.

Ulterior, reprezentanții CJ Hunedoara au transmis un comunicat, în care au detaliat situația celor două UPU. Aceștia au precizat că, din lipsă de medici urgentiști, unitatea de la Călan se va transforma în Centru de Permanență Medicală sau va avea activitatea suspendată temporar. În ceea ce privește unitatea de la Ilia, aceasta rămâne să funcționeze în continuare ca punct de urgență. 

„Consiliul Județean Hunedoara și Spitalul Județean de Urgență Deva, aflat în subordinea administrației județene, nu doresc sub nicio formă închiderea Punctului de Lucru care deservește urgențele din orașul Călan și din împrejurimi. Deficitul de personal, în special al medicilor specialiști în urgențe cu care se confruntă SJU Deva la ora actuală, crează însă o serie de sincope în asigurarea liniei de gardă pe timpul nopții la punctul UPU Călan. Totodată, activitatea UPU Deva, către care sunt trimise majoritatea urgențelor din județ, este asigurată cu personal insuficient. De luni de zile, au fost scoase la concurs mai multe posturi pentru medicii specializați în urgențe, dar până la această dată nu s-a prezentat niciun doritor.
În aceste condiții, ținând cont de contextul epidemiologic în continuă dinamică, de numărul mic al pacienților care se adresează Punctului de Lucru Călan, precum și de distanța rutieră apropiată de Spitalul Municipal «Dr. Alexandru Simionescu» din Hunedoara, care are un compartiment de primiri urgențe bine pus la punct, conducerea SJU Deva a înaintat forurilor superioare o serie de soluții pentru rezolvarea situației. Astfel, s-a propus transformarea UPU Călan în Centru de Permanență deservit în principal de medici de familie ori suspendarea temporară a activității UPU Călan până la ocuparea posturilor vacante scoase la concurs și transportarea de către Ambulanța Călan a pacienților care reprezintă urgențe la unitățile medicale din Hunedoara sau Deva. În prezent, UPU Călan funcționează doar pe timpul zilei.
Referitor la situația Punctului de lucru UPU Ilia, SJU Deva susține continuarea activității la fel ca și până acum. UPU Ilia are personalul necesar pentru rezolvarea urgențelor pe timp de zi și pentru asigurarea liniei de gardă pe timpul nopții. Spre deosebire de UPU Călan, care are în proximitate patru spitale cu linii de gardă (Hunedoara, Hațeg, Orăștie și Deva), Ilia nu dispune de o asemenea facilitate, cea mai apropiată unitatea medicală fiind cea din Deva. De asemenea, UPU Ilia se află în vecinătatea autostrăzii și a DN 7 (E 68), deservește o arie întinsă până la granița cu județele Arad și Timiș, adresabilitatea și patologiile fiind cu totul altele decât în cazul Călanului”, se precizează în comunicat.

 

Adauga comentariu