Obrazul subțire cu cheltuială se ține. Primăria Devei a cumpărat odorizante auto la 19 lei bucata

Angajații Primăriei Municipiului Deva, care folosesc autoturismele din dotarea instituției, au parte de un confort olfactiv sporit. Recent, primăria a cumpărat 70 de odorizante auto, la 19 lei bucata, plătind, în total, o sumă de 1.330 de lei. 

Odorizantele au fost cumpărate prin intermediul platformei electronice e-licitatie.ro, prin achiziție directă. Firma Sagano Line, care a livrat produsele, este înregistrată în București și are ca acționar majoritar pe Mariana Costache. Prețul odorizantelor este unul mediu, dacă ar fi să-l comparăm cu cel al altor produse similare. Achiziția Primăriei Municipiului Deva este una inedită, deoarece pe listele de cumpărături ale altor primării din județ nu apar astfel de produse. 

Reprezentanții Primăriei Municipiului Deva susțin că odorizantele au fost achiziționate pentru mașinile din parcul auto al instituției. Rolul acestor produse, au mai explicat cei din administrația urbei, este de a „crea și menține un ambient curat și odorizat în habitaclul autovehiculelor”. Cel mai probabil, din cauză că sunt folosite în exces, mașinile municipalității sunt insalubre și îmbâcsite pe interior, iar pentru a „îmbunătăți atmosfera” a fost nevoie de nițel parfum la cutie. 

„Achiziția de pe platforma electronică de achiziții SICAP, cu nr. DA27983273, are la bază referatul de necesitate înregistrat la registratura Municipiului Deva sub nr. 46030 din 19.04.2021, privind achiziția de odorizante auto pentru autovehiculele din parcul auto al Primăriei Municipiului Deva.
Parcul auto al Municipiului Deva este format din 22 de autovehicule (10 autovehicule deservesc aparatul propriu, 9 autovehicule deservesc Poliția Locală, 2 autovehicule deservesc Serviciul de ridicări auto, 1 deservește Serviciul de cadastru).
Tinând cont că durata de folosire a unui odorizant auto gel este de 3-4 luni, s-a aproximat pentru autovehiculele parcului auto o medie de 3 odorizante/autovehicul, pe o perioadă de 1 an. Odorizantele auto asigură crearea și menținerea unui ambient curat și odorizat în habitaclul autovehiculelor”, au explicat reprezentanții primăriei despre oportunitatea cumpărării de odorizante auto.

Sursa foto: teamdeals.ro

Adauga comentariu