Modificări importante în organigrama proprie a Consiliului Județean Hunedoara. Direcția Tehnică a fost sacrificată

Organigrama aparatului de specialitate a Consiliului Județean (CJ) Hunedoara a suferit modificări importante. Direcția Tehnică, în componența căreia intrau Serviciile de Achiziții, Administrare Drumuri și Investiții, a fost desființată. Totodată, a fost desființată Unitatea de Implementare a Proiectului privind Sistemul de Management Integrat al Deșerilor, deoarece proiectul a fost implementat. 

Odată cu desființarea Direcției Tehnice a dispărut și funcția de director al acesteea, deținută de Carmen Guran. Modificarea organigramei vine în contextul în care la nivelul CJ Hunedoara ar fi existat probleme în gestionarea unor proiecte de modernizare a drumurilor județene. Două dintre cele trei compartimente ale Direcției Tehnice vor fi în subordinea președintelui CJ Hunedoara.  
„Direcția Tehnică se desființează. Serviciul de Achiziții va trece la un vicepreședinte, iar cel de Investiții și Administrare Drumuri la președinte. Modificările s-au făcut pentru eficientizarea activității, pentru dispariția unor verigi intermediare în luarea și implementarea deciziilor”, a declarat Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara. Bobora a mai precizat că modificările nu vizează desființarea unui anumit post, referindu-se la cel al directorului Carmen Guran, care are statut de funcționar public. Aceasta rămâne în aparatul președintelui administrației județene, urmând să i se propună un alt post, de conducere sau de execuție. 
În total, organigrama proprie a CJ Hunedoara cuprinde 182 de posturi, dintre care 19 sunt vacante. Noua organigramă va intra în vigoare la începutul lunii martie. 
Contactată pe acest subiect, Carmen Guran a declarat că a aflat după ședința de ieri, de la colegi, că postul pe care îl deține a fost desființat. Aceasta nu a dorit să comenteze în niciun fel decizia, precizând că are statut de funcționar public. Proiectul de modificare a organigramei a fost aprobat de consilierii județeni în ședința din data de 31 ianuarie. 

Adauga comentariu