Mircea Moloț: Opt ani am fost ca picătura chinezească la Ministerul Culturii pentru Sarmizegetusa. Fostului șef al județului intervine în disputa Brilinsky vs Vasilescu

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloț, intervine în disputa dintre Vladimir (Nunu) Brilinsky și Sorin Vasilescu. În primul rând pentru ai răspunde vicepreședintelui CJ Hunedoara la afirmația că „până acum la Sarmizegetusa nu s-a făcut nimic”. Declarațiile au fost făcute la conferința de presă a ALDE Hunedoara, organizație pe care Mircea Moloț o păstorește. 

„Vasilescu spunea că la Sarmizegetusa nu s-a făcut nimic până a venit dânsul și s-a ocupat de chestia asta. Aș vrea să vă spun că, proiectul acesta a durat opt ani de zile (n. r. preluarea cetății în administrarea CJ de la Ministerul Culturii). OPT ani de zile m-am bătut cu fiecare ministru al Culturii care a fost, indiferent din ce partid. Trei dintre ei au fost la fața locului și au promis că ne-o vor da în adminsitrare. (...) Nu s-a întâmplat. Dar, culmea, a fost dată în administrarea CJ de un aromân - Puiu Hașoti. Dar OPT ani de zile am fost ca picătura chinezească la Ministerul Culturii să o luăm în administrarea județului. Ca să vii să spui că nu s-a făcut nimic. Este exact ca și când nu ai avea o casă și ai spune că pui pe perețiii casei care nu există tablorui de familie”, a afirmat Mircea Moloț. 

În continuare, Mircea Moloț a vorbit despre cât de importantă este persoana care se ocupă de administrarea sitului arheologic, aflat în patrimoniul UNESCO. Ocazie cu care și-a declarat atașamentul față de ex-administratorul de la Regia, Nunu Brilinsky și de decizia lui de a protesta pentru cetatea dacică. 


„Al doilea lucru foarte greu și foarte important. Sarmizegetusa care era și este monument UNESCO nu este un bloc să spui că faci asociație de locatari și îl pui pe nea Caisă administrator. Este un monument UNESCO. Este o mândrie. Este Geneza poporului român! Și administrarea cetății, de câteva hectare, trebuia să fie dată pe mâna unuia care pricepe acest lucru. M-am orientat atunci spre Brilinsky. Era unul dintre luptătorii împotriva furturilor de aur și de bogății care se făceau la acea vreme din situl arheologic. El a spus că îi e mai bine liber. (...) Dacă aș fi eu, aș începe tot de la o discuție cu Nunu Brilinsky. Aș face orice ca să-l determin să se ocupe de administrarea acestei cetăți. Sunt convins că i s-a făcut viaţa imposibilă în acea funcţie, de aceea a demisionat. În ceea ce mă priveşte ca persoană fizică şi politică mă are un ataşat al lui, deşi eu cred că dacă vrei să lupţi trebuie să o faci din interior”, a subliniat Moloț. 


Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost dată în administrarea CJ Hunedoara în 2013, perioadă în care Mircea Moloț era șeful instituției. 

Adauga comentariu