Mesaj de partener politic neglijat, transmis de PLUS Hunedoara, după ce USR a semnat un protocol cu PNL

Organizația județeană a Partidului Libertate Unitate și Solidaritate (PLUS) Hunedoara a transmis un mesaj, după ce USR, partid cu care au o alianță electorală, a semnat un protocol de colaborare cu PNL, pentru alegerile locale. Mai exact, cei de la PLUS Hunedoara susțin că nu au știut despre negocierile dintre cele două partide și nu au fost invitați să participe la discuții. 

„PLUS Hunedoara este format din membri care au dorit o nouă clasă politică și care prin implicarea lor doresc să aducă schimbarea în județul Hunedoara: prin creare de proiecte care să aducă dezvoltare în județ și prin asumarea de către membrii PLUS Hunedoara de candidaturi pentru funcții publice, ca aceste proiecte să poate fi implementate.

Deși nu am fost invitați și nu am avut cunoștință de negocierile dintre USR Județul Hunedoara și PNL, salutăm acordul dintre cele două partide. Noi, cei din PLUS, rămânem fideli motivelor pentru care am intrat în politică: în primul rând urmărim o schimbare în bine la nivelul factorilor de decizie și susținem orice schimbare care îmbunătățește situația actuală.

În viitor locul PLUS este evident în aceeași structură cu USR și în relații bune cu PNL, formulă prin care ne dorim să guvernăm din 2021 la nivel local și central”, a transmis Biroul Filialei Județene PLUS Hunedoara.

 

Adauga comentariu