Marica nu fură numai nevestele altora, fură și din averea finului Ilie Năstase

Ciprian Marica (36 de ani) este acuzat de Ilie Năstase (75), chiar finul său, că ar fi solicitat excluderea acestuia din Fundația „Ilie Năstase”, cea care administrează Baza Voința. Marica ar fi avut succes în demersul său, iar fostul jucător de tenis s-a declarat trădat: „Mi-a luat baza, nu-mi vine să cred”. 

Baza sportivă Voința din București, „născută” în 1956, a fost preluată de Ilie Năstase în 2012, după mai multe procese între fostul mare jucător de tenis, Clubul Voința și MTS.

 Astăzi, Ilie Năstase susține că Ciprian Marica, tocmai nașul său, l-a păcălit și i-a „luat” baza, locul său în Fundația care o administrează fiind luat de tatăl și unchiul lui Ciprian.

Ilie Năstase: „Marica mi-a luat baza, m-a scos din Fundație!”

„Nasty”, care avea o relație apropiată cu Ciprian Marica, a rămas împietrit când avocații i-au transmis decizia din instanță:

„Nu-mi vine să cred ce mi-a făcut Ciprian Marica! Mi-a luat baza Voința, m-a scos din Fundație! M-a anunțat acum avocatul! Am și probleme cu inima, am bypass, nu mă simt prea bine… L-a băgat pe taică-său în Fundația mea, imediat ce m-a scos pe mine! Și pe unchiul lui l-a introdus, nu-mi vine să cred. 

Nu am ce să discut cu el, o să discute avocatul. Stau cu soția mea și nu ne vine să credem ce se întâmplă”, a transmis fostul număr 1 mondial din tenis pentru ProSport.

Potrivit sursei citate, relația celor doi s-a deteriorat din cauza banilor. În mai, Ciprian Marica ar fi solicitat la Judecătoria Sectorului 1 din București excluderea lui Ilie Năstase din fundația care-i poartă numele. 

Inițiativa sa a eșuat, dar Marica ar fi făcut o solicitare similară în septembrie, de această dată cu succes. Decizia privind modificarea actului constitutiv a venit în octombrie, iar Ilie Năstase ar fi fost scos din Fundație. În locul său, aduși tatăl și unchiul fostului fotbalist.

Citește continuarea aici. 

Adauga comentariu