Mai mult de o lună de zile le trebuie să repare un lift. Se întâmplă la Secția de Oncologie a Spitalului Județean din Deva: „Bolnavi luați în brațe, morți târâți pe scări”

De mai bine de o lună de zile, liftul de la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva nu funcționează. De la pacienți, persoane decedate, până la lenjerie de pat și medicamente, toate sunt cărate pe scări de către angajații unității medicale.  
Problema ne-a fost sesizată de ruda unui pacient internat la Oncologie, care acuză o lipsă de interes din partea celor responsabili în a repara ascensorul. 

„La Secția de Oncologie nu merge liftul de o lună și nu interesează pe nimeni, nici pe șeful de secție, nici pe asistenta șefă. Totul se transportă pe scări. Bolnavi luați în brațe, morți târâți pe scări. Este o bătaie de joc ce se întâmplă acolo. Pe nimeni nu interesează această problemă. Brancardierii sunt chinuiți la maximum”, susține bărbatul sub protecția anonimatului.

 

Șeful Secției de Oncologie, medicul Tiberiu Rugea, ne-a spus că angajații se descurcă greu fără lift. Totodată a precizat că nu este de datoria lui să se ocupe de aspectele administrative ale spitalului.
Contactată pentru un punct de vedere vizavi de situația relatată mai sus, managerul SJU din Deva, Delia Băda, a afirmat că a fost informată, dar nu știa precis de cât timp liftul este stricat.

Apoi, a revenit cu următoarea explicație: „Lucrurile stau în felul următor, într-adevăr liftul nu funcționează de o lună, pentru că s-a rupt o piesă și a trebuit comandată de la producător, din Spania. Nu se poate intra în soft-ul ascensorului, va trebui să vină un reprezentant de la București, să-l reseteze. În fiecare zi s-a luat legătura cu producătorul de la care s-a comandat acest lift, dar nu se poate intra în soft-ul lui, doar de către un reprezentant de la București, care-i pe drum. Alți specialiști în zonă nu sunt. Piese de schimb pentru un astfel de lift nu se găsesc în România. Acum am primit piesa și urmează să-l reparăm.” 

Liftul de la Secția de Oncologie a fost pus în funcțiune de opt ani și este produs de firma spaniolă ORONA. 

 

Comentarii

ioana

13.05.2019 20:42

Pe cine sa intereseze? Pe fosta managera, un monument de nesimtire, lipsa de competenta si responsabilitate?! Director medical, administrator, spitalul ala nu are?Vai si amar!!!  

Adauga comentariu