Magistrat de la Tribunalul Hunedoara, cercetat de CSM. Inspecția judiciară susține că a săvârșit trei abateri disciplinare

Un judecător de la Tribunalul Hunedoara este cercetat pentru trei abateri disciplinare, despre care Inspecția Judiciară susține că magistratul le-a săvârșit. Luminița Mărioara Axinte este judecător la Secția II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru Judecători în materiei disciplinară ar fi trebuit să judece această cauză în data de 30 ianuarie, dar a decis preschimbarea termenului, pentru că în dosar trebuie audiați și alți magistrați și colegi ai judecătoarei cercetate. Astfel, termenul următor va avea loc în data de 6 martie 2019.

În această cauză, conform informațiilor publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea este cercetată pentru trei abateri disciplinare: „Art. 99 lit. c), m) ultima ipoteză şi t) prima ipoteză prin raportare la art. 99^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, abaterile disciplinare pentru care este cercetat magistrul hunedorean sunt: 

Articolul 99

c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții;
m) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;
t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Articolul 99^1
(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Adauga comentariu