Lotul IV al autostrăzii Lugoj-Deva, Șoimuș-Ilia, a fost recepționat, dar au fost descoperite deficiențe care necesită 90 de zile de remediere. Ministrul vine mâine în județ pentru a verifica lotul III, care nu a fost recepționat

Epopeea celor două loturi din autostrada Lugoj-Deva de pe raza județului Hunedoara este departe de a lua sfârșit. Lotul III este încă nerecepționat, după scandalul care a început săptămâna trecută. La acel moment, reprezentanții CNAIR nu au putut începe recepția lucrărilor, din cauza unor deficiențe care, spun ei, puneau în pericol siguranța traficului. 10 zile au pus la dispoziția constructorului spaniol pentru a remedia aceste probleme, zile care expiră mâine, 22 august. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat ieri că doreşte să dea în funcţiune, chiar în această lună, al treilea lot de lucrări care se execută pe tronsonul Lugoj - Deva al autostrăzii A1. 

„Joi voi fi pe lotul 3. Dacă nu fac ceea ce li s-a cerut de către companie, nu vom face recepţia, va prelua CNAIR-ul acest tronson de autostradă, va face lucrările care mai sunt de executat pentru punerea în siguranţă a autostrăzii şi până la finele lunii august o dăm în trafic şi facem legătura”, a afirmat ministrul Cuc.

El a subliniat că nu este dispus să negocieze cu vreo firmă pentru a se ajunge la un compromis.

„Nu voi negocia cu nimeni absolut niciun compromis. Dacă cineva lucrează în România trebuie să respecte trei condiţii: să îndeplinească din punct de vedere calitativ lucrarea, să respecte termenul şi să plătească subcontractorii români. Nu cred că am cerut nişte lucruri ieşite din comun”, a mai spus ministrul Transporturilor. 

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă?

În tot acest timp, lotul IV al autostrăzii Lugoj-Deva a fost dat în trafic după ce CNAIR a preluat forțat de la constructorul spaniol de pe lotul III nodul de la Ilia, cu tot cu bretelele aferente. Recepția pentru această porțiune nu a fost semnată și de spanioli, care susțineau că tot lotul este finalizat și perfect sigur pentru șoferi. Comsa voia recepția pe toată autostrada construită de ei, iar CNAIR-ul s-a opus.

Asociația Pro Infrastructura (API) susține și ea că lotul III al autostrăzii Lugoj-Deva este sigur pentru conducătorii auto și că toate problemele descoperite aici puteau fi rezolvate sub trafic. 

„Pe toți cei 21 km ai sectorului Holdea-Ilia SE POATE CIRCULA ÎN DEPLINĂ SIGURANȚĂ (...). Eventualele lucrări nefinalizate și neînțelegeri între constructor și CNAIR pot fi soluționate în perioada următoare, sub trafic. În mod evident, autostrada este mult mai sigură decât DN68A: un drum cu gropi cârpite, foarte îngust și plin de viraje strânse”, spuneau reprezentanții API.

Cu toate astea, constructorul este amenințat acum cu rezilierea contractului, deși el este la stadiul fizic de 99%. 

Dar, problemele nu se opresc aici. „Ziar de Hunedoara” a aflat că nici lucrările la lotul IV Șoimuș-Ilia nu sunt tocmai perfecte, recepția făcându-se cu o anexă în care sunt scrise toate neconformitățile găsite. În acest caz, constructorul Spedition UMB are 90 de zile la dispoziție pentru remedierea deficiențelor.

„Trebuie să mai facem un studiu, pentru a vedea dacă trebuie redusă viteza în anumite porțiuni, mai trebuiesc completate niște plăcuțe și niște piulițe la ancorele de pe deal („dealul liliecilor”), de decolamatat două pâraie și, la separarea drumului județean cu autostrada, vor să fie montate niște balize antiorbire... Acestea (balizele - n.r.) nu erau prevăzute în proiect, dar așa s-au gândit ei acum. Avem 90 de zile, conform legii, să rezolvăm aceste probleme”, a declarat pentru „Ziar de Hunedoara” directorul adjunct al Spedition UMB, Ștefan Șerbu.

Informația a fost confirmată, astăzi, și de reprezentanții CNAIR, care spun că în momentul în care se va lucra din nou la „Dealul Liliecilor”, circulația pe autostradă nu va fi restricționată.

„Din 30.000 de ancore, mai trebuie montate 800 de ancore și mai sunt ceva chestiuni minore, care nu împiedică, practic, circulația. Ancorele se pun pe versant, care este terasat, deci ei vor lucra de pe terase, nu au nicio treabă cu drumul”, a declarat pentru „Ziar de Hunedoara” purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Întrebat de ce o autostradă este dată în trafic, deși mai are neconformități care vor putea fi remediate pe parcursul a 90 de zile, iar o alta nu este dată în trafic pentru deficiențe care pot fi remediate în 10 zile, Alin Șerbănescu răspunde: 

„E o diferență majoră. Spedition UMB are 90 de zile la dispoziție pentru repararea neconformităților constatate la recepție, iar la Comsa recepția nici măcar nu a putut începe. Ei au zece zile la dispoziție să rezolve niște probleme ca să poată începe recepția. Le-am dat 10 zile pentru niște lucrări minime la partea de drum, astfel încât să putem începe, totuși, recepția la drumul acela”, mai spune Șerbănescu.

Rămâne de văzut dacă mâine va fi deschis și întreg lotul III al autostrăzii sau ministrul Răzvan Cuc va decide rezilierea contractului.

Adauga comentariu