Liceul Tehnologic „Matei Corvin” din Hunedoara intră în reabilitare pe fonduri europene. Valoarea lucrărilor depășește 13 milioane de lei

Patru clădiri ale Liceului Tehnologic “Matei Corvin” din municipiul Hunedoara vor fi eficientizate energetic, printr-un proiect finanțat din fonduri europene.

Un nou proiect de reabilitare – modernizare a unei unităţi şcolare din municipiul Hunedoara a ajuns la faza lucrărilor efective. Este vorba despre reabilitarea şi creşterea eficienţei energetice a clădirilor 1, 2, 4 şi a cantinei Liceului Tehnologic “Matei Corvin”. Proiectul are o valoare totală de 13,3 milioane de lei, bani europeni obţinuţi prin POR 2014 – 2020.

Cele patru clădiri vor fi izolate cu sisteme compozite a căror grosime va fi de 20 de cm, vor avea acoperişuri reabilitate, planşee cu termoizolaţie groasă de 30 de cm şi vor fi încălzite de o centrală termică nouă, pe biomasă sub formă de peleţi, cu un randament mult mai bun şi cu emisii de CO2 mult mai scăzute. De asemenea se vor înlocui şi reţelele de distribuţie a agentului termic în cele 4 clădiri amintite. Proiectul mai prevede, printre altele, şi reabilitarea instalaţiei de iluminat precum şi realizarea unei instalaţii moderne de prevenire şi stingere a incendiilor, după standardele actuale.

„Ne-am propus, de la bun început, să întocmim cât mai multe proiecte pentru reabilitări de şcoli, deoarece infrastructura şcolară din oraş era învechită. N-am mai dorit să mergem pe reparaţii parţiale. Singura soluţie a fost şi rămâne accesarea de fonduri nerambursabile, europene sau guvernamentale. S-au reabilitat fosta şcoală Generală Nr. 12, fosta Şcoală Generală nr. 8 şi trei grădiniţe. La alte trei grădiniţe şi la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” lucrările sunt în derulare. Mă bucur că s-a ajuns, în sfârşit, şi la momentul începerii lucrărilor la «Matei Corvin». Vom continua proiectele de acest fel. Urmează fosta Şcoală Generală Nr. 6, unde, de asemenea, sper să poată începe lucrări în viitorul cât mai apropiat. Îmi doresc ca, în următorii 3 ani, absolut toate unităţile de învăţământ din municipiu să fie reabilitate, modernizate şi dotate cu tot ce este nevoie. Pentru asta, am gândit deja noi proiecte pentru care vom solicita finanţare europeană”, spune primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

La Liceul Tehnologic “Matei Corvin”, Primăria Municipiului Hunedoara mai are în implementare un al doilea proiect, în valoare de 8,2 milioane de lei, care vizează, în principal, reabilitarea, modernizarea şi dotarea Atelierului 2 de practică şi amenajarea unui teren de sport cu balon presostatic.

 

Adauga comentariu