L-ați văzut? Bărbat dispărut fără urmă, după ce a fugit din Spitalul Județean de Urgență Deva

Un bărbat de 42 de ani, din județul Sibiu, a fost dat dispărut la poliție de prietenul său din Deva. Acesta din urmă le-a spus polițiștilor că Valer Dănuț Rad (foto sus) a dispărut fără urmă, după ce în data de 4 ianuarie s-a internat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Deva. Bărbatul ar fi părăsit unitatea medicală în jurul orei 06.00. Polițiștii au demerat căutările bărbatului, acesta fiind dat în urmărire națională. 

„La data de 04.01.2021, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Deva, despre faptul că, în data de 04.01.2020, prietenul său, RAD VALER DĂNUȚ de 42 de ani, din municipiul Mediaș, judeţul Sibiu, s-a aflat în vizită la locuinţa sa, din Deva, iar ulterior a fost transportat la U.P.U. Deva, însă, în jurul orei 06:00, a părăsit unitatea medicală și nu mai știe nimic despre acesta. Polițiștii au verificat locuința de domiciliu a bărbatului, din municipiul Mediaș, unde nu a fost identificată nicio persoană, imobilul nefiind locuit.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi investigative şi de căutare, în scopul depistării bărbatului, cu privire la care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale. Recent, mama bărbatului şi-a dat acordul pentru mediatizarea cazului.

Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tututror celor care deţin informaţii utile anchetei, să sesizeze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Adauga comentariu