Jurnalista Corinna Costea este noua șefă de la Aqualand

Jurnalista Corinna Costea s-a decis să intre în administrația locală. Ea a trecut cu brio de concursul organizat de Primăria Devei pentru funcția de șef serviciu din cadrul Serviciului Baze Sportive și de Agrement, o structură a Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală.

Corinna Costea a obținut media 95,5 la cele două probe ale concursului, cu 93 de puncte la proba scrisă și 98 de puncte la interviu. Serviciul pe care îl va conduce are în răspundere baza de agrement Aqualand, ștrandul municipal, Skate Park-ul și Dog Park-ul, dar și câteva terenuri sportive de pe raza municipiului. 

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, Corinna Costea a muncit mai mulți ani în televiziune și radio. Este cunoscută de la emisiunea „CoriNeața Perfectă” de la InfoHd, sau de la talk show-rile televizate de pe posturile locale de televiziune. Referitor la planurile pentru adminsitrarea Aqualand-ului, principala bază de agrement din cadrul serviciului, ea a declarat că din punct de vedere tehnic este nevoie de investiții dar și de abordarea unei tematici în amenajarea complexului acvatic. Așa încât, baza de agrement să devină atractivă pentru clienți. 

Adauga comentariu