Hunedoreanul dispărut de la domiciliu de zece zile, căutat cu câini de urmă

Un bărbat de 56 de ani, din municipiul Hunedoara, dat dispărut de familie, nu a fost găsit nici după o săptămână. De ieri, hunedoreanul este căutat și de polițiști însoțiți cu câine de urmă. 

Nicolae Petre a plecat de la domiciliu din 20 iunie, dispariția acestuia fiind anunțată la poliție de către fratele bărbatulu, în 25 iunie. Acesta le-a spus polițiștilor că bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. 

Nicolae Petre poate fi recunoscut după următoarele semnalmente: înălțime 1,70 metri, constituție astenică, aproximativ 60 Kg, păr negru grizonat, are o aluniță de aproximativ 2 cm pe obrazul drept, în zona din apropierea urechii.

„În sprijinul polițiștilor au intervenit echipe ale jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean «Decebal» Hunedoara dar și efective ale Serviciului de Acțiuni Speciale și polițiști însoțiți de câinii de urmă din cadrul Centrului Chinologic «Dr.Aurel Greblea» Sibiu. Cei care dețin date utile anchetei sunt rugați să apeleze numărul de urgență 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de Poliție”, a precizat Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. 

Adauga comentariu