Hunedorean escrocat de o tânără din Suceava. L-ar fi convins să trimită un colet cu telefoane mobile pe un nume fals

Un hunedorean a apelat la ajutorul polițiștilor, după ce i-a trimis prin curier unei tinere de 22 de ani două telefoane mobile, cu scopul de a le vine. Însă, „clienta” nu i-a virat niciun leu în contul bancar pentru cele două telefoane, care erau expuse la vânzare pe un site de specialitate. Tânăra l-ar fi convins pe hunedorean să trimită coletul pe un nume fictiv. 

„Polițiști din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor I.P.J. Suceava, au depistat o tânără de 22 de ani, din judeţul Suceava, cu privire la care au stabilit că, la data de 10.07.2021, a indus în eroare un bărbat din Hunedoara, determinându-l să expedieze pe un nume fictiv, prin curier, două telefoane mobile, în valoare de 3.400 lei, pe care acesta le avea expuse la vânzare pe site de vânzări, iar după ce a ridicat coletul, suceveanca nu a mai virat contravaloarea telefoanelor”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Tânăra a fost reținută pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de înșelăciune şi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, faţă a aceasta fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Adauga comentariu