HUNEDOARA. Peste 100 de locuri de muncă sunt scoase la concurs la instituții de stat din județ

În ultimele patru săptămâni, în județul Hunedoara, au fost scoase la concurs peste 100 de locuri de muncă la instituții de stat. Anunțurile de angajare au fost publicate pe pagina specială a Guvernului, www.posturi.gov.ro. 
Oferta de angajare la stat cuprinde atât locuri de muncă pentru absolvenți de studii superioare, cât și pentru cei cu studii medii sau școală profesională.

Cele mai multe posturi sunt în domeniul sanitar, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Unitatea medicală are nevoie să angajeze asistenți medicali, infirmiere, brancardieri, spălătorese și îngrijitoare.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, a scos la concurs 9 posturi de inspector de specialitate, referent și muncitor calificat. 

Un alt angajator este Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara unde sunt disponibile trei posturi de consilier și unul de auditor intern, toate patru fiind pentru absolvenți de studii superioare. De asemenea, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva au fost scoase la concurs trei locuri de muncă pentru absolvenți de facultate. 
Printre angajatorii la stat se mai numără câteva primării din județ, unități școlare, dar și Unitatea Militară din Brad. 
Fiecare anunț de angajare are un termen limită până la care candidații se pot înscrie la concurs. 

 

Adauga comentariu