HUNEDOARA: 80 de locuințe pentru tineri în bloc ANL. Apartamentele au fost repartizate prin tragere la sorți

Primăria Municipiului Hunedoara a repartizat 80 de locuințe noi, în blocul ANL de pe strada Alexandru Vlahuță, finalizat anul acesta. Apartamentele au fost repartizate prin tragere la sorți. 

Fiecare persoană care s-a calificat pentru a primi o locuinţă în blocul ANL a extras numărul apartamentului care îi va fi repartizat. Procedura s-a desfăşurat în două etape, prima – pentru apartamentele cu două camere, a doua pentru apartamentele cu o cameră.

„Am stabilit ca fiecare beneficiar de locuinţă ANL să îşi extragă singur numărul de apartament pentru a elimina orice bănuială că noi am favoriza pe cineva anume. De fapt, întreaga procedură a fost una cât se poate de transparentă. Încă din primăvară s-a anunţat în repetate rânduri termenul pentru depunerea sau actualizarea dosarelor doritorilor, apoi s-a finalizat lista beneficiarilor, pentru a cărei întocmire s-au făcut, în prealabil, verificări temeinice. Lista a fost aprobată de Consiliul Local în luna august. Acum, va fi nevoie de o nouă hotărâre de Consiliu Local care să oficializeze repartizarea efectuată azi. Sperăm ca, la începutul lunii octombrie, deţinătorii de apartamente în noul bloc ANL să se poată muta în noile lor locuinţe”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Blocul ANL de pe strada Alexandru Vlahuţă are, în total, 80 de locuinţe: 36 de apartamente cu o cameră – cu o suprafață de 37 mp fiecare, respectiv 44 de apartamente cu două camere – cu o suprafață de 52 mp fiecare

Locuințele sunt dispuse pe 5 niveluri (parter și patru etaje), grupate pe trei scări de acces, pe fiecare scară existând și câte un ascensor. Fiecare apartament dispune de centrală termică proprie, tâmplărie PVC și finisaje interioare. De asemenea, pe fiecare scară, la subsol vor putea fi amenajate spații de depozitare.

Construcția blocului amintit a fost realizată de către Agenția Națională pentru Locuințe, investiția totală ridicându-se la 12,7 milioane de lei.

Municipiul Hunedoara a pus la dispoziția ANL terenul necesar și a contribuit cu o serie de lucrări conexe importante, în valoare totală de aproximativ 1,1 milioane de lei (devierea și refacerea rețelelor de utilități, branșamentele necesare, realizarea unui zid de sprijin înalt de 3 metri și lung de 90 de metri, a aleilor pietonale și asigurarea accesului auto etc.).

Conform prevederilor legale, pot beneficia de locuințe ANL persoanele majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin programele Agenției Naționale pentru Locuințe, persoane care pot primi repartiții în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.

Prin excepție, medicii rezidenți și medicii specialiști, precum și cadrele didactice calificate pot depune cereri pentru repartizarea locuințelor construite prin programele A.N.L. și după împlinirea vârstei de 35 de ani.

Pe lângă cele 80 de cereri care au putut fi onorate în urma procesului de analiză şi repartizare (în limita capacităţii totale a blocului) au mai existat 111 dosare care au fost respinse din diferite motive. În cele mai multe situaţii de acest fel a fost vorba despre persoane care nu şi-au reactualizat documentele din dosare.

 

 

Adauga comentariu