Federația Patronatelor din Turism solicită includerea activităților turistice pentru finanțare prin Fondul de Tranziție Justă. Județul Hunedoara, vizat de această cerere

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a transmis o scrisoare deschisă reprezentanților Comisiei Europene (CE), în care solicită includerea activităților turistice pentru finanțare prin Fondul de Tranziție Justă, parte a Mecanismului European de Tranziție Justă. În cadrul acestui mecanism de finanțare au fost incluse șase județe, printre care și Hunedoara.

Fondul de Tranziție Justă nu cuprinde finanțare pentru sectorul economic al turismului, a explicat Lucian Stanciu Gorun, președintele Organizației Patronale din Turism Deva - Hunedoara. Deși, turismul este o activitate economică importantă, mai ales, în județul Hunedoara. 

„Am avut la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire cu deputatul hunedorean Natalia Intotero. Aceasta mi-a prezentat dezbaterile care au avut loc marțea trecută în Comisia pentru Industrii și Servicii din Parlamentul României, unde s-a discutat și despre Fondul de Tranziție Justă ca parte a Mecanismului European de Tranziție Justă, instrument de finanțare europeană în care au fost acceptate șase județe din România, printre care se numără și județul Hunedoara. Fondul de tranziție justă nu include și finanțare pentru sectorul economic al turismului.

La solicitarea doamnei deputat Natalia Intotero, am remis Federației Patronale din Turismul Românesc (FPTR) o solicitare de a adresa o scrisoare Comisiei Europene prin care, în calitate de unică federație cu reprezentativitate legală din turismul românesc să se solicite includerea turismului în lista de activități finanțate pentru cele șase județe. Sperăm într-o rezoluție favorabilă a solicitării, dat fiind că turismul, cel puțin pentru județul Hunedoara reprezintă în opinia noastră, împărtășită de tot mai multă lume, singura alternativă viabilă pentru redresarea economică atât de necesară a județului”, a transmis Lucian Stanciu Gorun.

Redăm mai jos scrisoarea deschisă transmisă reprezentanților CE, semnată de președintele FPTR, Mohammad Murad:

Către : Comisia Europeană

În atenția: domnului Istvan JAKAB, Șeful interimar al Reprezentanței Comisiei Europene din România

Reprezentanților Comisiei Europene

Ref: importanța finanțării turismului din România în cadrul Fondului de Tranziție Justă.

Stimate domnule Istvan JAKAB, Distinși reprezentanți ai Comisiei Europene,

Având în vedere că șase județe din România au fost selectate pentru a fi beneficiare ale Mecanismului European de Tranziție Justă, doresc să exprim un punct de vedere referitor la importanța prezenței turismului printre domeniile și obiectivele propuse spre a fi finanțate în cadrul Fondului de Tranziție Justă.

Turismul este unul dintre cele mai importante sectoare economice din România, susținerea dezvoltării acestuia poate să aducă beneficii economice importante în comunitățile locale afectate de tranziție justă, în primul rând, prin crearea de noi locuri de muncă, pentru populația disponibilizată din sectoarele de minerit și siderurgie.

Susținem importanța includerii turismului în Planul Național de Tranziție Justă, întrucât cele șase județe sunt beneficiare ale unui patrimoniu turistic de excepție, atât natural cât și antropic.

În același timp, din punct de vedere socio-economic, închiderea celor două Complexe Energetice Oltenia și Hunedoara, impactează drastic sistemul energetic național, precum și piața forței de muncă prin creșterea șomajului la cote alarmante, în special la nivelul județelor Gorj și Hunedoara.

În acest context, conform filozofiei Mecanismului de Tranziție Justă - Nimeni nu este lăsat în urmă - subliniem importanța susținerii mediului de afaceri din domeniul turismului și a industriei HORECA, care ar putea aduce o plus valoare economiilor locale din Fondul pentru o Tranziție Justă, cu atât mai mult cu cât, aceste domenii au fost grav afectate de pandemia provocată de COVID-19.

Astfel, Mecanismul de Tranziție Justă își multiplică beneficiile și spre turism și industria HORECA. Detalii despre situația socio-economică ale celor șase județe se regăsesc în Planurile Teritoriale de Tranziție Justă (PTJ), elaborate la nivelul fiecărui județ.

Foto principal: Parcul Național Retezat/Facebook

Adauga comentariu