Expoziție unicat în Tunelul „Hăl Mare” de la Govăjdia. Vizitatorii sunt invitați să descopere fotografiile cu lanterna

Tunelul feroviar de 745 de metri de la Govăjdie a fost transformat în galerie de artă. Cei de la Alternative Rurale au pregătit o expoziție foto unicat în lume atât ca mod dar și ca loc de desfășurare. Evenimentul este dedicat Centenarului și va dura două zile, în 8 și 9 decembrie. În Tunelul „Hăl Mare” vor expune 100 de artiști fotografi din întreaga țară.

„Proiectul se numește «Centenar Underground Foto Galery» și am decis să-l organizăm aici, în tunelul «hăl mare», cum îi zicem noi, deoarece și  Calea Ferată Minieră Ardeleană a fost dată în folosință în urmă cu aproximativ un secol, în 27 martie 1900. În plus, prin acest tunel au trecut delegații din Ținutul Pădurenilor în drum spre Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918. Tot pe aici au trecut militarii care au participat la Primul Război Mondial. Sunt invitați 100 de artiști din toată țara, cu aproximativ 500 de lucrări în format mare. Provocarea evenimentului unicat este că invităm publicul să descopere culoarea, fotografia, umbra cu o sursă de lumină, telefonul, lanterna etc.. Cine vine să viziteze expoziția va parcurge tunelul și va experimenta emoția luminiței de la capătul tunelului. Avem o secțiune de fotografie-document istorică și fotografie artistică”, a declarat Sergiu Țenț, organizator al evenimentului. 


Deschiderea evenimebtului va avea loc la ora 11.00, sâmbătă, 8 decembrie, la Furnalul de la Govăgdia. La expoziție se poate ajunge de pe pe drumul judeţean Teliuc – Govăjdie sau din strada Zlaști, din zona Castelului Corvinilor. Pe traseu vor fi puse indicatoare către tunelul „hăl mare”. 

 

Adauga comentariu