(EXCLUSIV) O copilă de 10 ani a fost violată, timp de nouă zile, de tatăl ei! Bărbatul a fost reținut, iar procurorii vor cere să fie arestat

Momente teribile suferite de o fetiță de 10 ani, din comuna Burjuc. Copila a fost violată de tatăl ei, prin constrângere, în decursul a nouă zile, în mod repetat. Mama fetiței, o femeie de 41 de ani, a fost cea care a sesizat autoritățile, după ce fata i-a povestit la ce chinuiri este supusă de propriul tată. În miez de noapte, femeia a sunat la poliție. Coșmarul fetiței a durat din data de 28 octombrie și până în 5 noiembrie. 

Anchetatorii au descoperit urme în patul în care s-au produs ororile, pe care le vor folosi în instanță împotriva tatălui incestuos. Potrivit informațiilor noastre, bărbatul ar fi recunoscut totul. 

Acesta a fost reținut și urmează să fie prezentat magistraților de la Judecătoria Deva cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„A fost înregistrat un dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de viol. Este vorba despre un bărbat din comuna Burjuc, care și-a violat în mod repetat fetița de 10 ani. De azi-noapte, bărbatul a fost reținut, iar în cursul zilei de astăzi procurorul de caz va merge cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile la judecătorul de la Judecătoria Deva”, a declarat procurorul Cristina Crăciun, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

 

 

Adauga comentariu