Episcopul Devei și Hunedoarei, Părintele Gurie, a murit. Era internat în spitalul din Deva, bolnav de Covid

Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gurie, a încetat din viață, în această dimineață. Prelatul era internat în Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva, după ce s-a îmbolnăvit de Covid. Timp de o săptămână, Părintele Gurie a fost internat pe Secția de Terapia Intensivă, fiind în stare foarte gravă. Informația a fost confirmată de către reprezentanții SJU Deva. 

Astăzi, prelatul urma să fie transferat la un Spital din Târgu Mureș, la solicitatea și pe răspunderea apropiaților. Din păcate, inima sa a încetat să mai bată, în momentele în care se pregătea transferul cu un elicopter.

„S-a încercat transferarea sa cu un elicopter, la Târgu Mureș, la solicitarea și pe răspunderea apropiatilor. Recomandarea medicilor a fost de a nu se face acest transfer, deoarece părintele era netransportabil. Pe lângă acest fapt, dorința domniei sale a fost să rămână la Deva. În momentul transferului, era intubat. În spital, tot ce a fost posibil omenește și medical s-a făcut”, a declarat medicul Lucian Miron, directorul medical al SJU Deva. 

Conform datelor publicate de Episcopia Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gurie s-a născut în data de 31 decembrie 1968, în localitatea Huta-Chiuiești, județul Cluj. A absolvit gimnaziul în satul natal, apoi Liceul „Traian Vuia” Cluj-Napoca (1984-1988) și Seminarul Teologic Craiova (1988-1992). De asemenea, a absolvit Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996), cu teza de licență „Misiunea B.O.R. între Prut și Nistru. Reorganizarea Arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropoliei Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor” și a urmat cursuri de Teologie sistematică, la Facultatea de Teologie Catolică (Padova, Italia) – (1996 -1997). În perioada 1997 - 2001, a urmat Cursuri de specializare cu lucrarea „Noile mișcări religioase în Biserica Catolică italiană” susținută în februarie 2001 și Cursuri de doctorat (1997-2001), la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară (Padova, Italia). Preasfințitul Părinte Gurie era doctor în teologie cu lucrarea „Ofensiva Noilor Mişcări Religioase şi reversibilitatea secularizării”. A fost și profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (titular al catedrei de Teologie Pastorală).

Ascultări încredințate:

Frate la Mănăstirea Lainici (1988-1989).

Secretar de cabinet al Înaltpreasfințitului Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, (1989-1996).

Tuns în monahism (1990).

Hirotonit ierodiacon (februarie 1990).

Hirotonit ieromonah (ianuarie 1992).

Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova (1992-1996).

Hirotesit Protosinghel (iulie 1996).

Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei (martie 2000-august 2001).

Hirotesit Arhimandrit (2001).

Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei ales în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din iulie 2001.

Hirotonit Arhiereu și instalat ca Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, cu titulatura de „Strehăianul” (5 august 2001)

Schimbarea titulaturii după înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei în „Gorjeanul” (2004).

Ales Episcop al Devei și Hunedoarei (29 octombrie 2009).

Întronizat Episcop al Devei și Hunedoarei (29 noiembrie 2009).

Adauga comentariu