Dosar penal deschis de DIICOT, în cazul afacerii cu pacienți morți de Covid, de la Spitalul din Lugoj. La unitatea medicală au decedat și pacienți din Deva

În urmă cu câteva luni, Ziar de Hunedoara a relatat despre afacerile care se făceau pe seama decedaților de Covid la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj. Cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Procurorii de la combaterea Criminalității Organizate din Timișoara au deschis dosar penal în cazul pacienților decedați de Covid, la spitalul din Lugoj, care au fost preluați de o firmă de pompe funebre. Firma cu pricina avea o remorcă de TIR în curtea unității medicale, unde erau ținuți decedații de Covid, iar pentru păstrarea cadavrelor aparținătorilor li s-au perceput sume mari de bani.

A fost și cazul unei familii din Deva, a cărei rudă a murit în spitalul din Lugoj și care a achitat 1.200 de lei către firma de pompe, pentru „manipulare decedat”. 

Conform unor surse, în dosarul deschis de DIICOT Serviciul Teritorial Timișoara sunt cercetare infracțiuni de fraudă și înșelăciune. Cazul a ajuns în atenția anchetatorilor, după ce mai multe persoane cărora firma din Lugoj le-a perceput o taxă pentru păstrarea decedaților, au depus plângere la Parchet.

În luna noiembrie 2020, un bărbat din Deva a decedat în spitalul din Lugoj, după ce a fost internat la Secția de Terapie Intensivă peste 30 de zile. Rudele bărbatului au avut parte de o experiență cumplită, în momentul în care au mers să-i ridice trupul neînsuflețit. Bărbatul decedat a fost depozitat într-o remorcă de TIR, din curtea spitalului, despre care nu se știe dacă avea sau nu sistem de răcire. Pe lângă acest fapt, aparținătorilor li s-a cerut o sumă de 1.200 de lei de către reprezentatul societății comerciale Bom Mecanica SRL, care are ca obiect de activitate „restaurante” și alte activități conexe.

Întreaga experiență a rudelor bărbatului decedat a fost relatată într-o anchetă a publicației Ziar de Hunedoara.

Citește și: Afaceri cu pacienți decedați și batjocoriți la spitalul din Lugoj. Experiența șocantă prin care a trecut familia unui bărbat din Deva, mort de Covid (ÎNREGISTRARE AUDIO)

Rudele deveanului nu au fost singurele persoane taxate de firma de pompe funebre, care aparține afaceristului lugojean Octavian Batori. Au fost zeci de familii care au achitat sume considerabile.

Ziar de Hunedoara a intrat în posesia unor informații și documente, conform cărora reprezentanții firmei de pompe funebre îi obligau pe aparținători să-și îngroape morții în cimitirul privat al lui Octavian Batori. Pe motiv că persoanele decedate de Covid nu pot fi înhumate în cimitire, alături de rude sau alți morți. În consecință, decedații cu „regim special” erau înmormântați la marginea cimitirului lui Batori, deși aveau cripte amenajate în alte locuri din Lugoj.

Printre victimele afacerilor cu decedați de Covid, se numără o pensionară din Lugoj, al cărei soț a fost înhumat în cimitirul privat al lui Octavian Batori.

Femeia a relatat pentru Ziar de Hunedoara că, în ziua înmormântării ea se afla în izolare la domiciliu și nu și-a putut petrece soțul pe ultimul drum, iar reprezentanții firmei de pompe funebre au obligat-o să-și înmormânteze soțul în cimitirul privat, deși femeia le-a spus că are loc de veci pregătit.

În total, pensionara a plătit peste 9.000 de lei către firma Bom Mecanica SRL, iar printre serviciile decontate se numără „îmbălsămare” - 252 de lei, „intervenție specială covid” - 2.100 de lei, „taxă documente”- 126 de lei, „manipulare decedat” - 126 de lei, „sac septic” - 168 de lei etc.. Așadar, firma Bom Mecanica a perceput bani de la femeia din Lugoj pentru servicii de „îmbălsămare”, în condițiile în care regulile de înmormântare a decedaților de Covid interziceau acest lucru. Totodată, sacii septici erau asigurați gratuit de către spitalul în care deceda pacientul, nicidecum de firma de pompe funebre.

Ca și în cazul familiei de la Deva, au fost alte zeci de familii ale căror rude au murit de Covid în spitalul din Lugoj, iar la ridicarea trupurilor decedaților au plătit sume mari de bani către firma Bom Mecanica. 


 

Adauga comentariu