Doi tineri din localitatea Crișcior, sancționați și băgați în carantină. Au mers la cumpărături, deși trebuiau să stea în izolare, la domiciliu

Doi tineri din localitatea Crișcior, întorși recent din străinătate, au fost duși într-un spațiu destinat carantinării persoanelor întoarse din străinătate, după ce au încălcat măsura izolării la domiciliu. În urma unei acțiuni de verificare, cei doi nu au fost găsiți acasă, iar mama lor le-a spus polițiștilor că au plecat la cumpărături, la Deva. 

„În cursul zilei de ieri, în jurul orei 18:00, poliţiştii au verificat două persoane din comuna Crișcior, un tânăr de 27 de ani şi o tânără de 20 de ani, recent întorşi din străinătate, care, deşi figurau pe lista persoanelor izolate la domiciliu, nu au fost găsite la adresa declarată pentru izolare. La adresa respectivă, polițiștii au găsit-o, în schimb, pe mama tânărului, care a declarat verbal că cei doi au plecat la Deva, la cumpărături. Faţă de cei doi, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au luat măsura carantinării instituționalizate”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Măsura izolării la domiciliu pe o perioadă de 14 zile, se aplică persoanelor întoarse din străinătate, fiind o prevedere instituită pe perioada stării de alertă, în vederea combaterii răspândirii bolii Covid-19. 

Adauga comentariu