Direcția de Sănătate Publică anunță organizarea unei campanii de vaccinare în școală, la Deva

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a anunțat derularea campaniei „Înapoi la școală”,  în cadrul Colegiului Național „Decebal” din Deva. Acțiunea vizează vaccinarea elevilor și cadrelor didactice împotriva virusului SARS-Cov-2. Cu sprijinul elevilor și profesorilor, în incinta colegiului se va înființa un centru de vaccinare temporar. 

„DSP Hunedoara în colaborare cu unitățile de învâțământ din județ lansează campania «Înapoi la Școală!» prin care elevii, studenții și cadrele didactice participă la campania de vaccinare. Astfel, în premieră, Colegiul National «Decebal» Deva condus de prof. dr. Marin Florin Ilieș, în calitate de director, se implică în acțiunea de vaccinare a elevilor și cadrelor didactice din cadrul colegiului. Atât elevii cât și cadrele didactice își doresc revenirea la normalitate și la școala «față în față», DSP Hunedoara asigurând tot ceea ce este necesar pentru crearea unui centru de vaccinare temporar în cadrul unității de învățământ”, a transmis DSP Hunedoara, într-un comunicat de presă. 

Pe parcursul campaniei naționale de imunizare împotriva virusului SARS-Cov-2, DSP Hunedoara a organizat numeroase acțiuni punctuale de vaccinare. Printre acestea putem enumera operațiunile de vaccinare a angajaților direct la sediile firmelor sau caravanele de vaccinare din mediul rural. De asemenea, în județul Hunedoara a fost înființat primul centru de vaccinare din mașină, în parcarea hipermarketului Deva Shopping City. 

Adauga comentariu